Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Apicultorii stau cu mierea nevândută
Tone de miere stau nevândute în magaziile apicultorilor din judeţul Hunedoara din cauza preţului prea mic la export, aproximativ 40% din producţia anului trecut fiind încă la producători, arată Asociaţia Crescătorilor de Albine (ACA) din Hunedoara. În opinia apicultorilor, statul ar trebui să-şi protejeze producătorii locali prin subvenţii pe kilogramul de miere, dar şi prin aplicarea unor taxe vamale pentru mierea importată din afara Uniunii Europene.
Cei mai afectaţi sunt apicultorii care obţin între 500-1.000 de kilograme de miere pe an, în cazul acestora costul mic al mierii fiind grevat şi de taxele pentru analizele de laborator, care, împărţite la o cantitate mai mică, ajung să aibă o pondere mai mare în stabilirea preţului final.
„Anul trecut am avut o recoltă foarte bună de miere la salcâm şi de foarte bună calitate. Din păcate, desfacerea a lăsat mult de dorit şi a trebuit să oprim achiziţia din cauza preţului mic. Cauza principală se regăseşte în Germania - pentru că acolo exportăm foarte mult -, unde a intrat miere din ţări situate în afara comunităţii europene: Ucraina, China, ţările din America de Sud. Acolo s-au realizat producţii bune, iar mierea oferită în Germania este la preţuri de nimic. Normal că acolo se aplică legile economiei de piaţă, cerere şi ofertă, şi lor le convine să cumpere la preţuri mai mici, din altă parte. Probabil, dacă mai scad preţurile la noi, se va reporni şi desfacerea”, a declarat joi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara, Iosif Korb.
În opinia sa, statul ar trebui să-şi protejeze producătorii locali prin subvenţii pe kilogramul de miere, dar şi prin aplicarea unor taxe vamale pentru mierea importată din afara Uniunii Europene.
„Situaţia este foarte gravă, pentru că sunt foarte mulţi apicultori care au cantităţi mari de miere acasă. Sunt oameni care au depus eforturi, au realizat cheltuieli şi care acum nu au bani să meargă mai departe cu familiile de albine. Cred că ar trebui găsită o soluţie pentru aceşti oameni care nu au reuşit să vândă mierea. Este Planul Naţional Apicol, dar îţi trebuie foarte multe hârtii şi puţini apicultori apelează, din păcate, la acesta. Sper să ajungem la un dialog concret, cu cărţile pe masă, cu Ministerul Agriculturii”, a adăugat preşedintele ACA Hunedoara.
În judeţul Hunedoara sunt aproximativ 1.000 de apicultori, majoritatea confruntându-se cu problema mierii rămase pe stoc. „Singura consolare este faptul că mierea nu se strică”, a conchis Iosif Korb.
Producătorii au atras atenţia încă din toamna anului trecut asupra unei alte dificultăţi de care se lovesc, şi anume faptul că mierea românească certificată lipseşte cu desăvârşire şi din marile lanţuri de magazine, pentru că retailerii impun „discounturi extraordinari de mari”.
„Dacă vă duceţi în magazine şi luaţi aproape toate borcanele şi firmele, puţine găsiţi să nu aibă amestec. În momentul în care noi venim doar cu miere românească, care nu este amestecată cu altceva, hipermarketurile nu ne vor primi, pentru că ne cer discounturi extraordinar de mari, care nu sunt concurenţiale. Ele ajung chiar şi la 45-50%”, declara Răzvan Coman, directorul Complexului Apicol „Veceslav Harnaj”, potrivit Agerpres.
El susţinea, în septembrie, că este imposibil ca mierea pe care o vând unele magazine să coste numai 9 lei kilogramul, în condiţiile în care preţul en-gros este de 8,5 lei.
„Imaginaţi-vă că avem transport de probe, pentru a le face analizele să vedem dacă sunt bune. După aceea, analizele interne, uzinale, analize efectuate la un laborator acreditat. (...) Urmează îmbutelierea, etichetarea, transportul către distribuitor şi distribuitorul. În aceste condiţii, cum puteţi dvs. să-mi puneţi un borcan de 900 de mililitri cu miere, pe care l-am achiziţionat cu 8,5 lei, să-l puneţi pe raft cu 9 lei?”, întreabă retoric Coman.
Răspunsul vine însă tot de la şeful combinatului apicol: „Iau kilogramul de miere, mai iau încă cinci kilograme de miere din China, care vine la jumătate de preţ, chiar şi mai jos, le amestec, în proporţie 10-20% miere din România, iar restul din China şi astfel pot pune la raft cu 9 lei”.