Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Aproape 3 milioane de copii s-au întors ieri la școală
Ieri a sunat din nou clopoțelul în 17.872 de unităţi de învăţământ din România. Noul an școlar a început pentru 2.940.000 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari, care au în față 36 de săptămâni de școală cu multe schimbări față de anii anteriori.
„Prin modificările pe care le propunem în materie de învăţământ preuniversitar, actul educaţional trebuie să ţină cont de potenţialul şi aptitudinile elevului, pentru a-i oferi fiecăruia şansa ca drumul pe care şi-l va alege în viaţă să fie cel în care poate performa. Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educaţie”, a transmis ieri premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj.
În ceea ce privește infrastructura, un număr de 374 de unităţi de învăţământ sunt relocate, cele mai multe în Bucureşti - 36, Vaslui - 40, Constanţa şi Prahova - 18, fiind în derulare lucrări majore de reabilitare a clădirilor. De asemenea, potrivit ministrului afacerilor interne, 3.783 de clădiri şcolare funcţionează fără autorizaţii de securitate la incendiu, însă 862 dintre acestea sunt în curs de conformare. Din cele 17.872 de școli și grădinițe evaluate, 57% nu au pază, iar 43% beneficiază de o formă de pază asigurată cu resursă proprie.
Bugetul părinților pentru începutul de an școlar a fost, în această toamnă, unul de austeritate. Potrivit unui sondaj CEC Bank, românii au cheltuit în medie 540 de lei cu pregătirile pentru începerea şcolii. Cei mai mulţi dintre respondenţi (33,23%) au alocat între 300 şi 500 de lei, 31,2% - între 500 şi 1.000 de lei, iar 8,11% - peste 1.000 de lei. Principalele tipuri de cheltuieli sunt cele cu rechizitele, cu îmbrăcămintea şi încălţămintea, apoi cu manualele şi caietele speciale. (C. Z.)