Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Arganul, aurul lichid al Marocului
După o campanie care a durat câțiva ani, Marocul, cu sprijinul FAO, UNESCO şi OMS, a reușit în 2020 să inițieze o rezoluție în favoarea declarării de către ONU a unei zile internaţionale a arborelui de argan. Rezoluția a primit votul a 113 state membre ale Naţiunilor Unite, iar Adunarea Generală a ONU a proclamat, începând de anul trecut, 10 mai ca Ziua internaţională a Arganiei (a arborelui de argan). În 2022, această zi a fost sărbătorită pentru a doua oară.
De ce sunt esențiale pentru Maroc protejarea și promovarea acestui copac? Răspunsul este dat de importanța economică, socială și de mediu a arborelui, care creşte în zone aride şi semiaride și este rezistent la un mediu aspru, cu deficit de apă, risc de eroziune şi soluri sărace. Arborii de argan acoperă peste 71% din valea Souss din sud-vestul țării.
Marocul a exploatat această resursă și a devenit cel mai mare exportator de produse pe bază de argan pentru medicină și industria cosmetică. Vânzările globale de ulei de argan, numit adesea „aurul lichid al Marocului”, sunt în creştere și datorită studiilor care arată că are beneficii pentru sănătate. Peste 17.500 de mici cooperative sunt active în industria arganului, iar cele mai multe angajează femei locale, menţionează FAO.
Toate părțile arborelui sunt valorificate și stau la baza unor industrii întregi. Pădurile furnizează lemn, din frunze se fac furaje, fructele sunt comestibile şi foarte apreciate, iar din seminţe se extrage mult apreciatul ulei.