Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Asigurările, o precauţie necesară în toate împrejurările
Instrumentul financiar al asigurărilor a devenit normal în societatea românească. Capitolul cuprinde o mare diversitate de asigurări, de la asigurările de sănătate sau cele de viaţă până la asigurarea maşinilor, a animalelor de companie sau chiar a unor părţi ale corpului uman. Vă prezentăm câteva din acestea care se pot dovedi necesare, câteodată chiar vitale, în caz de nevoie.
Asigurarea de sănătate poate fi încheiată de către persoanele cu domiciliul sau rezidenţa în România, respectiv de către companii pentru angajaţii lor. Limita vârstei variază de la o societate de asigurări la alta. Asiguratul poate primi despăgubiri pentru: cazare şi masă pe perioada spitalizării, medicamente şi materiale medicale folosite în spital, terapie intensivă, tratamente chirurgicale, consultaţii, servicii de îngrijire, transfer într-o altă unitate; proteze; perioada de convalescenţă şi recuperare. Asiguratul sau familia acestuia primesc despăgubirea de la asigurator în situaţie de: invaliditate totală sau parţială cauzată de accident; deces cauzat de îmbolnăvire; deces cauzat de accident. Dacă spitalizarea are loc în afara României, asiguratorul este obligat la plata spitalizării, a tratamentului şi a transportului.
Asigurarea medicală de călătorie
Acest tip de asigurare poate fi încheiat de persoanele care au domiciliul stabil în România şi călătoresc în străinătate. Aceasta oferă asistenţă medicală în cazul accidentelor şi bolilor survenite în timpul călătoriei. Riscurile acoperite sunt: tratamentele medicale oferite asiguratului în urma îmbolnăvirii acestuia sau în urma unui accident, tratamentul în afara spitalului, costul repatrierii în cazul îmbolnăvirii sau al decesului, tratament dentar de urgenţă, costurile transportului efectuat de serviciile de salvare, costuri pentru însoţitor dacă situaţia medicală a asiguratului o cere. Prima de asigurare este stabilită în funcţie de durata călătoriei, de suma asigurată solicitată şi de destinaţie. La producerea evenimentului pentru care eşti asigurat trebuie să anunţi societatea de asigurări. Asiguratorul nu răspunde pentru cheltuielile efectuate fără anunţarea prealabilă. Pachetele de asigurări diferă de la o societate la alta, de aceea înaintea cumpărării asigurării medicale trebuie să consultaţi ofertele societăţilor de asigurări.
Asigurările de viaţă
Acest gen de asigurare clasică garantează plata unei sume prestabilite în cazul unui deces. Acestea pot fi suplimentate şi prin alt gen de contracte, cum ar fi: asigurări pentru incapacitatea de muncă a asiguratului, în cazul unui accident, asigurări de deces rezultate dintr-un accident, asigurări de viaţă legate de investiţii (unit linked), care combină protecţia asigurărilor de viaţă cu beneficiile unor investiţii făcute în scopul exclusiv al asigurării (spre exemplu, investiţii în acţiuni la bursă ori titluri de stat). De notat că expunerea la riscul de investiţii este transferată asiguratului.
Asigurarea locuinţei
Locuinţa şi bunurile din ea pot fi expuse unor evenimente neprevăzute: incendii, cutremure, explozii, inundaţii, furturi. Pentru acestea, statul a introdus asigurările obligatorii. Acestea sunt valabile doar în cazul calamităţilor (cutremur, alunecare de teren sau inundaţie) şi acoperă maximum 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro, în funcţie de tipul locuinţei. Pentru a acoperi valoarea integrală a unei locuinţe, trebuie încheiată o asigurare facultativă. Asigurarea locuinţei este o condiţie obligatorie a băncilor, în cazul în care se solicită un credit ipotecar (garantat cu locuinţa).
Asigurările pentru locuinţe sunt de două tipuri: simple, în care se asigură locuinţa şi bunurile, şi complete, în care se asigură bunurile, locuinţa şi membrii familiei în caz de accidente.
O altă variantă este asigurarea bunurilor şi locuinţei, precum şi asigurarea de răspundere civilă faţă de terţi. Pentru mai multe informaţii despre asigurări puteţi accesa: www.portaldeasigurari.ro/.