Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Asistenţă financiară UE pentru Republica Moldova
Republica Moldova va primi în următorii trei ani asistenţă financiară din partea Uniunii Europene de până la 410 milioane de euro. Un memorandum de înţelegere în acest sens a fost semnat joi la Chişinău de comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, aflat în prima sa vizită oficială în această calitate, şi de premierul moldovean Iurie Leancă.
Banii oferiţi de Uniunea Europeană vor fi distribuiţi prioritar pentru reforma administraţiei publice, a poliţiei, pentru întărirea frontierelor, dezvoltarea agriculturii şi a zonei rurale, după cum precizează mass-media de la Chişinău.
Comisarul european a apreciat eforturile depuse de Republica Moldova în parcursul său european, însă a precizat că sunt încă multe domenii ce trebuie reformate. „Lucrăm împreună la implementarea Acordului de Asociere şi vom contribui la modernizarea Moldovei şi la îmbunătăţirea vieţii tuturor cetăţenilor. Este nevoie de reforme suplimentare. Este nevoie de a dezvolta economia, de a pregăti terenul pentru o cooperare mult mai strânsă“, a declarat comisarul european.
La rândul său, premierul Iurie Leancă a subliniat că alegerea comisarului Johannes Hahn de a efectua prima sa vizită oficială la Chişinău este o dovadă clară că Republica Moldova are toată susţinerea Uniunii Europene. „Susţinerea exprimată de comisarul Hahn pentru priorităţile dialogului nostru cu Uniunea Europeană vine într-o etapă crucială, cea a punerii în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere şi de creare a Zonei de Liber Schimb“, semnat la 27 iunie, a subliniat Iurie Leancă.
Comisarul european şi premierul moldovean au mai semnat un accord privind finanţarea Programului de susţinere pentru crearea Zonei de Liber Schimb, ce are un buget de 30 de milioane de euro.
Johannes Hahn a preluat postul de comisar european pentru politica de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii de la Stefan Füle, care şi-a încheiat mandatul la 31 octombrie.
Republica Moldova participă la „Parteneriatul Estic“ al UE, destinat dezvoltării relaţiilor de integrare cu alte cinci foste republici sovietice: Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Belarus.
În luna iunie, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat acorduri de asociere cu UE. În octombrie, după desemnarea sa în funcţie, Hahn a declarat că „Parteneriatul Estic“ oferă o bază solidă pentru cooperarea cu ţările vecine ale UE.
Pe de altă parte, şi Statele Unite ale Americii vor aloca zece milioane de dolari Republicii Moldova pentru consolidarea securităţii sale interne, în virtutea unui amendament propus de Departamentul de Stat la bugetul pentru operaţiuni externe pe anul 2015, informează publicaţia Timpul din Chişinău. Aceste fonduri „vor ajuta Republica Moldova să facă faţă provocărilor la securitatea sa, precum şi să-şi dezvolte capacităţile necesare pentru a îmbunătăţi securitatea frontierelor“, se afirmă în textul documentului amintit.
De la obţinerea independenţei în 1991, Republica Moldova a beneficiat de o asistenţă din partea SUA în valoare de peste un miliard de dolari pentru punerea în practică a mai multor proiecte şi programe, aminteşte publicaţia menţionată. (Oana Nistor)