În analiza intitulată "Starea naţiunii din punct de vedere bugetar", guvernul estimează că România a înregistrat o creştere economică de 0,7% în 2012, iar pentru acest an se aşteaptă la o creştere de 2%. De asemenea, în 2013, veniturile statului sunt estimate la 46 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile statului se ridică la 49 miliarde de euro.
Astfel, deficitul bugetar ar urma să fie de trei miliarde de euro, iar România se va împrumuta pe piaţa externă pentru finanţarea acestui deficit. În ceea ce priveşte datoria publică a ţării, analiza arată că aceasta este de 51 miliarde de euro, sumă acumulată după 1989 şi până în prezent. În procente, datoria publică se ridică la 34,7% din PIB. Comparată cu nivelurile înregistrate de celelalte state membre ale Uniunii Europene, doar trei ţări au o datorie mai mică (Estonia, Bulgaria, Luxemburg), în timp ce 23 au datorie mai mare. Asistenţa socială, sănătatea şi transporturile sunt domeniile care vor beneficia, în acest an, de cele mai mari alocări bugetare, arată datele prezentate de guvern. Astfel, pentru asigurări şi asistenţă socială, suma prevăzută în buget este de 16,5 miliarde euro, pentru sănătate - 6,2 miliarde euro, iar pentru transporturi - 4,9 miliarde euro. Alocările bugetare pentru educaţie şi cercetare se ridică la 4 miliarde euro, pentru agricultură şi dezvoltare rurală - 3,8 miliarde euro, pentru ordine publică şi siguranţă naţională - 2,7 miliarde euro, pentru administraţie - 2 miliarde euro, pentru locuinţe, servicii, dezvoltare publică - 1,5 miliarde euro, apărare - 1 miliard euro, iar protecţia mediului - 1 miliard de euro. În finalul documentului, se menţionează faptul că guvernul va miza în acest an pe disciplină bugetară în loc de austeritate şi pe dezvoltare economică prin sprijinirea mediului privat.