România are în prezent 860.000 de fermieri care deţin ferme de subzistenţă, între 1 şi 5 hectare de teren, iar aceştia vor fi stimulaţi să producă mai mult pentru piaţă, o soluţie în acest sens fiind asocierea. „Politica ministerului în perioada următoare va fi una de încurajare a fermierilor mici de a produce mai mult pentru piaţă şi de a ieşi din zona de subzistenţă. MADR va susţine din punct de vedere financiar ca plată directă pe cei care au mai mult de 5 hectare. Este important să le transmitem mesajul că dacă au 2, 3, 4 sau 5 hectare, nu mai primesc acelaşi sprijin ca fermierii cu 6-7 hectare, însă o pot face dacă se asociază cu doi sau cinci vecini sau tot satul şi formează o asociaţie de producători, astfel încât să poată primi acelaşi nivel de plăţi sau mai mare decât în prezent. Asta nu înseamnă că vor fi excluşi de la plată, ci pur şi simplu vor avea o plată mai mică pe hectar“, a explicat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres. Acesta a precizat că în prezent se fac simulări, după care se va alege cea mai bună variantă. (Oana Nistor)