Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Astăzi începe un nou an școlar
Ziua de 10 septembrie este una plină de emoții pentru copiii din România, dar mai ales pentru părinții lor, fiind ziua în care începe un nou an școlar. Atât preșcolarii, cât și elevii de gimnaziu și liceu încep primul semestru al noului an școlar, prima vacanță urmând să debuteze pe 22 decembrie.
Elevii încep şcoala în acest an mai devreme decât de obicei. Deşi erau obişnuiţi să înceapă cursurile pe 15 septembrie, anul acesta aduce schimbări în ceea ce priveşte anul şcolar.
Noul an şcolar începe astăzi și are 34 de săptămâni de studiu. Acestea sunt structurate pe două semestre: semestrul I începe pe 10 septembrie 2018 şi se va încheia pe 1 februarie 2019, iar cel de-al doilea începe pe 11 februarie 2019 şi se va încheia pe 14 iunie 2019.
În ceea ce priveşte vacanţele, acestea se vor desfăşura astfel: de pe 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019 va fi vacanţa de iarnă, de pe 2-10 februarie 2019 va fi vacanţa intersemestrială, urmând ca în perioada 20 aprilie - 5 mai 2019 să fie vacanţa de primăvară.
Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasele de a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.
Evaluarea națională începe în 18 iunie
Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2018-2019 începe cu prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, în data de 18 iunie 2019. Următoarea probă scrisă, la matematică, se va desfăşura în data de 20 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă - pentru elevii care au studiat această disciplină) este programată în data de 21 iunie.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestaţiilor. Examenul se va încheia pe 29 iunie, cu afişarea rezultatelor finale.
Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a în vederea participării la evaluarea naţională se face în perioada 3-7 iunie 2019.
Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2018-2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia pe 7 iunie 2019.
Ulterior afişării rezultatelor, în perioada 3-7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată pe 12 iulie 2019, precizează MEN.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor V-VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
Bacalaureatul începe pe 3 iunie
Prima sesiune a bacalaureatului începe pe 3 iunie cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Proba va continua în data de 4 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5-6 iunie).
În zilele de 7, 10 şi 11 iunie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în 12-13 iunie se vor evalua competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.
Prima probă scrisă - limba şi literatura română - Ea) - va avea loc pe 1 iulie. Proba la limba şi literatura maternă - Eb) - este programată pe 2 iulie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului pe 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - se va desfăşura pe 4 iulie.
Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie.
Înscrierile pentru susţinerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27-31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a şi a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.