Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Astăzi se desfăşoară prima probă a Evaluării Naţionale
Absolvenţii clasei a VIII-a susţin astăzi prima probă a Evaluării Naţionale la limba şi literatura română, în plus faţă de anii trecuţi, programa de examen incluzând şi speciile literare romanul, balada, genul dramatic, dar şi propoziţiile circumstanţiale condiţională, concesivă şi consecutivă.
Astăzi se desfăşoară prima probă a examenului de Evaluare Naţională 2015 la limba şi literatura română, iar proba la matematică va fi susţinută de către absolvenţii clasei a VIII-a în ziua de miercuri, 24 iunie. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor fi evaluaţi la limba maternă mâine, 23 iunie. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16:00, în aceeaşi zi, între orele 16:00 și 20:00, se vor putea depune contestaţiile, care vor fi rezolvate în perioada 27-29 iunie.
La limba şi literatura română, elevii de clasa a VIII-a au avut de învăţat mai multe noţiuni faţă de anii trecuţi, în noua programă de examen fiind incluse şi trăsăturile specifice genului dramatic în opere studiate sau texte la prima vedere, dar şi trăsăturile speciilor literare romanul, doina
populară şi balada populară. De asemenea, au fost incluse în programa pentru examen şi semnele de punctuaţie, alături de cele ortografice. La gramatică, absolvenţii trebuie să cunoască, în plus faţă de anul trecut, propoziţiile subordonate circumstanţială condiţională, concesivă şi consecutivă.
În ceea ce priveşte examenul la matematică, elevii pot regăsi printre subiecte şi probleme care adaptează limbajul matematic la situaţii concrete. Proba de examen se desfăşoară pe parcursul a două ore din momentul în care elevii au primit subiectele.
Înregistrările audio-video din sălile de examen vor fi verificate prin sondaj după fiecare probă, iar în cazul în care se constată nereguli, se iau măsuri atât în ceea ce-i priveşte pe candidaţi, cât şi pe profesorii supraveghetori, acolo unde se impune acest lucru. Potrivit metodologiei de examen, profesorii asistenţi din sălile de examen nu au voie să intre cu telefoane mobile sau mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ziare, cărţi sau reviste. Elevii nu au voie să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, ciorne. De asemenea, le este interzis elevilor accesul cu telefoane mobile, căşti sau orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Elevii care încalcă aceste reguli sau care vorbesc între ei sau copiază sunt eliminaţi din examen şi primesc nota 1 pe lucrare.
Cum se face admiterea la liceu
Admiterea în învăţământul liceal se va face în acest an pe baza calculului mediei ponderate între media generală la Evaluarea Naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (75%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (25%). Elevii vor putea completa fişele de înscriere pentru licee, împreună cu părinţii şi asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, în perioada 3-7 iulie. Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a se va face pe 14 iulie, iar pe 15 iulie se vor afişa în unităţile de învăţământ gimnazial listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal. Cea de a doua etapă de repartizare computerizată va avea loc pe 23 iulie, iar cea de a treia în zilele de 3 şi 4 septembrie.