Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Astăzi stingem luminile!
▲ La ora 20:30, susţinătorii iniţiativei Earth Hour vor închide lumina timp de o oră în case, sedii de instituţii, organizaţii sau companii ▲ Scopul Earth Hour este să atragă atenţia asupra fenomenului schimbărilor climatice ▲
Anul acesta, Earth Hour a devenit cea dintâi campanie electorală globală din istorie. Astăzi, oameni de peste tot din lume sunt invitaţi să stingă lumina pentru a trage un semnal împotriva încălzirii globale. Prin campania Vote Earth (Votează pentru Pământ), WWFN (World Wide Fund for Nature) speră să obţină un miliard de voturi care vor fi prezentate liderilor mondiali la conferinţa Naţiunilor Unite de la Copenhaga. Secretarul de Stat al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că Earth Hour va fi cea mai mare demonstraţie publică a îngrijorării oamenilor faţă de schimbările climatice. WWFN consideră că schimbarile climatice sunt cea mai mare ameninţare la adresa naturii şi a umanităţii în secolul al XXI-lea, 12 dintre cei mai călduroşi ani din 1856 încoace fiind înregistraţi în ultimul deceniu şi jumătate. Earth Hour 2009 va fi cea mai mare manifestaţie globală şi, totodată, un vot pentru Planetă, din Las Vegas până la Sydney, din Cape Town la Beijing, milioane de oameni din peste 2.000 de oraşe s-au angajat deja să voteze pentru Pământ, participând la Earth Hour. Turnul Eiffel, Biblioteca din Alexandria şi Taipei 101, cea mai înaltă clădire din lume, sunt doar câteva dintre construcţiile emblematice care vor rămâne în întuneric timp de o oră. În România, 7 oraşe (Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Tulcea, Botoşani, Braşov şi Cluj-Napoca) se pregătesc intens pentru această seară, când vor stinge luminile la cele mai importante clădiri şi vor organiza evenimente specifice. Evenimentul Earth Hour a fost organizat pentru prima dată de WWFN Australia, în 2007.