Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Atenţie la ofertele furnizorilor de energie
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) îi sfătuiesc pe consumatorii casnici care primesc oferte aparent avantajoase de la furnizorii de energie să fie foarte atenţi la valoarea totală a facturii promise şi să compare preţurile mai multor furnizori. ANRE a primit anul trecut sute de plângeri privind comportamentul reprezentanţilor din teren ai furnizorilor sau comportamentul furnizorilor „vechi“ şi a amendat patru furnizori de energie electrică.
Consumatorii casnici primesc frecvent oferte pentru a trece din piaţa reglementată în piaţa concurenţială sau pentru a prelungi valabilitatea contractului pe piaţa liberă şi, de multe ori, le acceptă fără multă analiză pentru că par avantajoase.
De aceea, ANRE reaminteşte consumatorilor că trebuie să fie foarte atenţi la evaluarea totală a facturii, comparativ cu factura actuală, pentru că ofertele furnizorilor se referă doar la preţul energiei, în timp ce preţul total de pe factură include şi tarifele de distribuţie, de transport, precum şi certificatele verzi, contribuţia pentru cogenerare, acciza şi TVA.
Clienţii trebuie să fie atenţi şi la condiţiile de facturare, la perioada pentru care urmează a se aplica tariful menţionat în ofertă şi la perioada pentru care urmează să se încheie contractul.
„Este recomandat să se facă o analiză comparativă a informaţiilor conţinute în ofertele de furnizare, ţinând cont de preţ, durată, modalităţi de plată, condiţii de încetare a contractului etc., astfel încât să se poată face alegerea potrivită“, spun reprezentanţii reglementatorului.
Un instrument util în acest sens este aplicaţia „Comparator de preţ pentru ofertele de furnizare a energiei electrice“ pusă la dispoziţie de ANRE pe site-ul propriu, dar şi în Google Play şi Apple Store.
Anul trecut, ANRE a primit sute de reclamaţii şi a aplicat 29 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 400.000 lei, unui număr de patru furnizori de energie electrică.
„Au fost multe reclamaţii privind comportamentul reprezentanţilor din teren ai furnizorilor, în sensul că petenţii au menţionat că adesea au fost păcăliţi de aceştia, prin diverse metode, în scopul semnării contractelor cu furnizorul pe care îl reprezentau, că s-au utilizat datele cu caracter personal fără acordul lor, că nu au semnat ei contractele respective“, mai spun oficialii ANRE.
În primele nouă luni ale anului trecut, 455.985 de consumatori casnici au trecut din piaţa reglementată în piaţa liberă, preferând să încheie un nou contract fie cu furnizorul lor clasic, fie cu alt furnizor, iar preţuri reglementate plătesc 6.170.593 de consumatori casnici.
În prezent, potrivit comparatorului de pe site-ul ANRE, cea mai ieftină opţiune pe piaţa liberă (pentru Bucureşti) este cu 4,51% mai scumpă decât tariful reglementat.