Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Au fost stabilite condițiile în care se va da Bacalaureatul
Calendarul examenului de bacalaureat a fost aprobat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, prima probă, cea la Limba şi literatura română, urmând să aibă loc în 22 iunie. Organizarea sălilor de examen se va realiza astfel încât candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum doi metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta - faţă/spate.
Potrivit unui comunicat remis presei de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), înscrierile sunt programate în perioada 3-10 iunie, iar între 11 şi 17 iunie vor avea loc echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale.
Reamintim că, pentru anul şcolar 2019-2020, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat liceul într-o limbă a minorităţilor naţionale, a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează sau se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului.
Prima probă scrisă va fi la Limba şi literatura română, în 22 iunie, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine în 23 iunie proba la Limba şi literatura maternă - proba E b) - proba scrisă.
În 24 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului - E c) - proba scrisă, iar în 25 iunie proba la alegere a profilului şi a specializării - E d) - proba scrisă.
Rezultatele vor fi afişate în 30 iunie, până la ora 12:00. Contestaţiile vor putea fi depuse în 30 iunie, între orele 16:00 şi 20:00, şi în 1 iulie, între orele 8:00 şi 12:00. Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate în 5 iulie.
În contextul epidemiologic actual, conform ordinului, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare, iar organizarea sălilor de examen se va face astfel încât candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum doi metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta - faţă/spate; sălile de examen şi sălile în care activează comisia din centrul respectiv se află în aceeaşi clădire; sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video.
„Până la data de 8 iunie 2020, Comisia judeţeană de bacalaureat a municipiului Bucureşti va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus şi centrele zonale de evaluare“, afirmă MEC.
Comunicatul ministerului mai precizează că elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au afecţiuni cronice sau prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei SARS-CoV-2 vor susţine examenul conform unei proceduri speciale.
(Cristina Zamfirescu)