Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Au trecut 27 de ani de la Revoluţia Română din 1989
Se împlinesc 27 de ani de când românii şi‑au câştigat prin jertfă libertatea, în decembrie 1989, dându‑şi viaţa pentru schimbarea regimului totalitar peste 1.000 de oameni, iar alţi aproximativ 3.000 fiind răniţi. În aceste zile au loc ceremonii în memoria eroilor căzuţi pentru victoria Revoluţiei din 1989, iar în bisericile din întreaga ţară şi din străinătate vor fi oficiate slujbe de pomenire.
Izbucnită la Timişoara pe 15 decembrie 1989, continuată la Bucureşti şi extinsă apoi în toată ţara, Revoluţia Română din Decembrie 1989 a dus la căderea regimului comunist, soldându‑se cu 1.142 de morţi şi 3.138 de răniţi. 21 decembrie 1989 a fost ziua în care bucureştenii au strigat pentru prima dată „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!” la mitingul în care Nicolae Ceauşescu a încercat să liniştească populaţia cu promisiuni de măriri salariale. În aceeaşi zi, la Bucureşti a început represiunea demonstranţilor şi au apărut primii morţi. După fuga cuplului dictatorial, împreună cu întreaga conducere comunistă, pe 22 decembrie, au urmat trei zile de lupte de stradă, cu numeroase victime, cu incertitudine în întreaga ţară. Intensitatea luptelor armate a scăzut brusc după difuzarea, pe 25 decembrie, pe postul naţional de televiziune a procesului soţilor Ceauşescu, însă s‑au mai înregistrat atacuri până pe data de 27 decembrie.
În memoria eroilor Revoluţiei Române, în fiecare an se organizează ceremonii militare şi religioase, de pomenire şi de aducere aminte. Așadar, astăzi, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naţionale participă la evenimentele de comemorare programate la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, „Troiţa” de la Spitalul Colţea, Piaţa Universităţii, Sala Dalles, Piaţa Romană şi Monumentul „Aripi” din Piața Presei Libere. Mâine, 22 decembrie, eroii Revoluţiei Române vor fi comemoraţi la Monumentul din Piaţa Revoluţiei, Radiodifuziunea Română, „Troiţa” de la Televiziunea Română, „Troiţa Paraşutiştilor” de la Televiziunea Română şi Palatul Telefoanelor. „Alături de alte instituţii ale statului, şi Armata a plătit tributul său de sânge, 221 de militari şi civili dându‑şi viaţa şi 633 fiind răniţi pentru victoria Revoluţiei Române”, aminteşte, într‑un comunicat, Ministerul Apărării Naţionale.
De asemenea, rudele timişorenilor morţi în decembrie â89 şi incineraţi la crematoriul din Capitală vor veni în pelerinaj până la Popeşti‑Leordeni, acolo unde a fost aruncată cenuşa a zeci de oameni care s‑au jertfit pentru libertate în Timişoara. În memoria acestor eroi vor fi depuse coroane de flori şi lumânări.
Pentru buna desfăşurare a evenimentelor de comemorare, Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat mai multe restricţii de circulaţie. Astfel, astăzi, între orele 8:45 și 10:30, vor fi impuse restricţii pe Calea Şerban Vodă, între Şos. Olteniţei şi breteaua de legătură dintre Calea Şerban Vodă şi Şos. Viilor, între orele 11:30 și 14:30 pe Bd. Nicolae Bălcescu, între Piaţa Universităţii şi Str. Batiştei, sensul de mers către Piaţa Romană şi banda IV pe sensul spre Piaţa Universităţii între Str. Batiştei şi Piaţa Universităţii, precum şi banda I de circulaţie între Str. Batiştei şi Str. Dem I. Dobrescu, sensul către Piaţa Romană. De asemenea, între orele 13:15 şi 13:45 se va restricţiona circulaţia rutieră cu intermitenţă în Piaţa Romană.
Mâine, 22 decembrie 2016, între orele 7:30 și 10:00 se va restricţiona traficul rutier în zona Monumentului pentru Cinstirea Eroilor din Piaţa Revoluţiei, între orele 9:30 și 11:00 - pe Str. Gral Berthelot, iar între orele 10:30 și 12:00 - pe Calea Dorobanţilor.