Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Audierile comisarilor desemnaţi continuă astăzi cu românul Dacian Cioloş
Audierile comisarilor desemnaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului European continuă până pe data de 19 ianuarie, urmând ca, pe 26 ianuarie, deputaţii europeni să se pronunţe, prin vot, asupra Comisiei în ansamblu. Astăzi, de la 9, ora Bruxelles-ului, va fi audiat Dacian Cioloş, comisarul desemnat pentru Agricultură şi dezvoltare rurală. De profesie inginer agronom, Dacian Cioloş a lucrat între 2002-2003 la Comisia Europeană, iar în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 a fost ministru al Agriculturii.
Audierile sunt publice şi durează trei ore, comisarii răspunzând întrebărilor adresate de comisiile parlamentare competente pentru domeniile de activitate pentru care aceştia au fost desemnaţi. Deputaţii europeni vor evalua competenţa, angajamentul european, independenţa şi priorităţile politice ale candidaţilor, potrivit procedurilor. De asemenea, Parlamentul European îşi va exprima opinia cu privire la atribuirea portofoliilor şi la programul politic. La 26 ianuarie, în cadrul unei şedinţe plenare, Parlamentul European va decide, cu majoritate de voturi, dacă aprobă sau nu numirea noii Comisii în ansamblu. În urma acestui vot, noua Comisie poate fi numită oficial de către şefii de stat şi de guvern ai UE. Comisarii europeni au un mandat de cinci ani şi răspund în faţa Parlamentului European. Legislaţia UE prevede posibilitatea ca Parlamentul European să poată solicita demiterea colectivă din funcţie a membrilor Comisiei. Cioloş, luat la întrebări de europarlamentari Astăzi va fi audiat şi românul Dacian Cioloş, care a primit însă aprecieri pozitive din partea europarlamentarilor. „Biografia lui pare impresionantă pentru funcţia de comisar pentru Agricultură, pentru care este desemnat. În calitatea mea de membră a Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, am multe întrebări către domnul Cioloş. În primul rând, aş dori să ştiu cum vede noul comisar soarta plăţilor directe. În răspunsul său la cele cinci întrebări standard către fiecare comisar, domnul Cioloş afirmă că aceste plăţi trebuie păstrate şi eu aş dori să ştiu mai multe detalii pe această temă. Cea de a treia întrebare a mea ar fi dacă va exista o posibilitate ca măsurile legate de plăţile pe suprafaţă să treacă de la finanţare în cadrul pilonului II (dezvoltare rurală) spre finanţarea în cadrul pilonului I (plăţi directe) ale Politicii Agricole Comunitare“, a declarat, pentru Agerpres, europarlamentara bulgară Maria Nedelceva. „Bulgaria şi România au probleme asemănătoare în ceea ce priveşte absorbirea fondurilor europene pentru agricultură şi, fără nici o îndoială, am putea să ne unim eforturile“, crede Maria Nedelceva. Propusul pentru Agricultură, va fi, cu siguranţă, întrebat şi despre destinaţia fondurilor europene oferite Bucureştilor în perioada în care a deţinut mandatul de ministru de resort, scrie presa europeană. De profesie inginer agronom, Dacian Cioloş a lucrat în perioada 2002-2003 la Comisia Europeană, Delegaţia CE în România, ca Task Manager Agricultură şi Dezvoltare Rurală, SAPARD. Începând din ianuarie 2005, activează în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, mai întâi pe postul de consilier al Ministrului, reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European (ianuarie 2005-mai 2007), apoi subsecretar de stat pentru Afaceri Europene (mai-octombrie 2007). În perioada 11 octombrie 2007-22 decembrie 2008, Cioloş a fost ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu II. Comisarul desemnat din partea Bulgariei, criticat dur la audieri Numirea bulgăroaicei Rumiana Jeleva în funcţia de comisar european a devenit problematică, aceasta fiind criticată dur la audierile în Parlamentul European. Candidatului din partea Bulgariei i s-a reproşat că nu a dat informaţii complete în legătură cu activităţile private şi interesele sale financiare, însă Jeleva respinge aceste acuzaţii. Bulgaria a anunţat că are şi un plan „B“ pentru un comisar european, potrivit premierului ţării, Boiko Borisov. Cu toate acestea, el crede că Rumiana Jeleva va fi aprobată şi va ocupa postul de comisar european pentru Cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţii la situaţii de criză. Corespondentul postului naţional de radio bulgar la Bruxelles, Diana Cepişeva, afirmă însă că printre parlamentarii europeni se vehiculează deja numele ministrului Apărării, Nikolai Mladenov, al directorului Institutului European la Sofia, Iuliana Nikolova, şi al eurodeputatului GERB Andrei Kovacev. Politiciana conservatoare de la Sofia a fost nominalizată pentru portofoliul Cooperării internaţionale şi ajutorului umanitar. Dacă parlamentarii europeni nu vor dori să voteze numirea doamnei Jeleva, atunci ei trebuie să respingă întreaga Comisie. Votul de învestitură al noului Executiv Comunitar este prevăzut pentru 26 ianuarie.