Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Autorităţile române sunt în alertă
Debitul Dunării este în continuă creştere, urmând să ajungă la 13.500 metri cubi pe secundă în data de 22 mai, punând presiune pe diguri, după cum anunţă autorităţile române, riscul de inundaţii fiind „extrem de ridicat“. „Viiturile care vin din Serbia, din amontele Dunării, reprezintă un pericol extrem de ridicat şi e nevoie de concentrarea tuturor forţelor“, a subliniat premierul Victor Ponta. Mai mult, viitura va staţiona pe teritoriul ţării noastre circa 5 săptămâni, autorităţile declarând că sunt pregătite să intervină în caz de urgenţă. „Cred că dacă ne organizăm foarte bine şi fiecare instituţie îşi face datoria, putem să evităm orice fel de necazuri majore“, a spus Ponta, în cadrul unui comandament pentru situaţii de urgenţă, convocat la Palatul Victoria. La Craiova se va organiza un comandament regional care să coordoneze măsurile necesare în judeţele din sudul ţării ameninţate de viiturile de pe Dunăre. Apele fluviului au inundat încă de duminică sute de hectare de păşuni şi păduri din oraşul Corabia şi comuna Gârcov, nivelul fluviului depăşind cu 27 centimetri cota de inundaţie. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, sunt inundate în albia majoră a Dunării 280 hectare de păşune şi 15 hectare de pădure. Potrivit lui Băsăşteanu, duminică, la mira port Corabia nivelul Dunării a fost de 577 centrimetri, cu 27 de centimetri peste cota de inundaţie. „Situaţia este monitorizată permanent, a fost activată la ISU Olt Grupa operativă judeţeană, s-a dispus asigurarea permanenţei la sediile primăriilor riverane Dunării“, a spus reprezentantul ISU Olt. Începând de sâmbătă, 17 mai, a fost instituit cod portocaliu ce vizează creşteri de debite şi niveluri pe Dunăre în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. (Oana Nistor)