Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Avantajele asocierii agricultorilor
Agricultorii care se vor asocia în cooperative sau în grupuri de producători vor putea beneficia pe viitor de o serie de facilităţi fiscale şi de creditare, la care se vor adăuga alte stimulente financiare acordate de către stat, a anunţat ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin. În plus, fermierii vor putea să negocieze mai eficient preţurile produselor cu lanţurile de magazine sau cu alţi comercianţi.
Ministrul agriculturii a subliniat că în următorii şase ani este nevoie să se treacă la următorul nivel de organizare şi dezvoltare a agriculturii româneşti, astfel încât să se exporte produse agricole procesate, produsele româneşti să fie mai prezente în hipermarketuri şi agricultorii să aibă o putere mai mare de negociere. Daniel Constantin a dat exemplul unui fermier care deţine 30 capete de vaci şi vinde cu 0,7 lei litrul pe lapte, iar membrul unei cooperative cu 1,08 lei pe litru, deoarece cooperativa se poate impune mai convingător în cazul negocierilor.
El a precizat că PNDR 2014-2020 prevede pentru cei care creează grupuri de producători sau cooperative un stimulent financiar cu 20% mai mare, la care se pot adăuga alte avantaje fiscale.
„Am discutat cu domnul ministru de finanţe Teodorovici: vrem să venim cât mai repede, în următoarele săptămâni, până în toamna acestui an, cu un pachet de facilităţi fiscale pentru cei care vor să creeze cooperative, pentru că şi pentru Ministerul de Finanţe este mai bine. Îi ajuţi pe fermieri să aibă un preţ mai bun şi chiar dacă impozitul pe care îl practici este mai mic, încasezi mai mult decât atunci când preţul este mic şi impozitul este mare. Vrem să venim cu un pachet stimulativ pentru cei care creează cooperative, să nu mai plătească impozitul pe norma de venit, de exemplu, un impozit mai mic pentru cei care lucrează în această zonă şi multe alte facilităţi la care vrem să alăturăm din această toamnă un pachet de creditare pentru cei care lucrează în grupuri de producători sau cooperative”, a precizat Daniel Constantin.
În ceea ce priveşte PNDR 2014-2012, ministrul a subliniat că s-a învăţat din experienţa perioadei anterioare de programare, existând schimbări importante precum posibilitatea depunerii online a cererilor de finanţare, simplificarea procedurilor de licitaţie, atât publică, dar şi pentru domeniul privat şi, nu în ultimul rând, promovarea materialului genetic românesc şi a seminţelor certificate din ţara noastră.
Problema asocierii agricultorilor, atât cei din sectorul vegetal, cât şi cei din sectorul animal, este dezbătută de mai multă vreme de autorităţi, agricultura românească fiind mult fărâmiţată imediat după anii 1990 şi până recent. La fel, şi comasarea terenurilor a fost dezbătută îndelung, ea găsindu-şi rezolvare recent şi încet prin apariţia şi dezvoltarea asociaţiilor sau prin dezvoltarea fermelor care au arendat terenurile în suprafeţe mici ale persoanelor fizice.
Un alt avantaj major al asocierii agricultorilor este planificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei, ţinându-se cont în acelaşi timp de concurenţa de pe piaţă. (Mariana Bahcevan)