Într-un interviu acordat agenţiei Agerpres, ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie, a vorbit despre priorităţile pe care le are la conducerea ministerului, despre bugetul alocat învăţământului în acest an, despre reforma manualelor şi cea curriculară, despre violenţa în şcoli, clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional.
Ministrul educaţiei a subliniat că cel mai important lucru pentru acest an din punct de vedere educaţional este de a avea "linişte, stabilitate, pentru că educaţia este cel mai mare sistem din orice ţară". "În acest sistem sunt incluse milioane de persoane, vorbim de milioane de copii, vorbim de aproape un milion de studenţi, vorbim de milioane de părinţi. Direct sau indirect, în fiecare zi, în sistemul de educaţie avem implicată peste 40% din populaţia României şi ce se întâmplă în sistemul de educaţie afectează într-o formă sau alta acest procent al populaţiei. Prin urmare, prima mea prioritate care poate să pară puţin atipică este să încercăm să avem o perioadă de stabilitate, în care, chiar dacă discutăm contradictoriu - şi este normal acest lucru, întrucât oamenii sunt diferiţi şi au puncte de vedere diferite - să încercăm să găsim cele mai bune soluţii pentru copii", a spus Remus Pricopie.
În privinţa bugetului ce va fi alocat educaţiei pentru anul în curs, ministrul s-a declarat convins ca va avea la dispoziţie un buget mai bun decât în 2012. "România are nevoie de o creştere constantă a bugetelor şi pe cercetare, şi pe sport, pentru că, dacă ne uităm la anumite statistici, vom vedea că, unde în urmă cu 15 ani România nu avea probleme legate de obezitate la tineri sau anumite afecţiuni cronice la tineri sau copii, astăzi am ajuns să avem statistici îngrijorătoare în această zonă, în special dacă vorbim de afecţiunile care apar ca urmare a sedentarismului şi a alimentaţiei necorespunzătoare. Educaţia, combinată cu politicile de sănătate, cu sportul, poate să facă în aşa fel încât cetăţenii României să fie mai sănătoşi", a subliniat ministrul educaţiei.
Discuţii pe marginea clasei pregătitoare şi a bacalaureatului profesional
În ceea ce priveşte clasa pregătitoare şi includerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial, ministrul a spus că, până ce va fi aprobat un nou proiect, legea obligă să se respecte metodologiile anunţate la 1 septembrie 2012. "În următoarele luni, în Parlament - pentru că există discuţii în Senat pe un proiect de lege a educaţiei - va trebui să ne clarificăm din acest punct de vedere şi atunci se va decide ce se va întâmpla cu această clasă pregătitoare, respectiv cu clasa a IX-a", a spus ministrul.
Despre bacalaureatul profesional şi posibila intrare în vigoare a acestui proiect în anul în curs, Remus Pricopie a declarat că, la fel ca şi în celelalte două cazuri, actualul cadru legislativ impune organizarea examenului de bacalaureat exact ca în 2012. "Dacă Parlamentul va introduce această opţiune în timp util - pentru că, atenţie, bacalaureatul profesional nu presupune modificarea modalităţii de susţinere a examenului, ci înseamnă adăugarea unei opţiuni - evident că o vom face", a spus ministrul educaţiei.
"Violenţa nu se naşte în şcoală"
Despre violenţa în şcoli, ministrul a subliniat că este nevoie de adoptarea unui program integrat, care să presupună inclusiv pregătirea elevilor pentru a evita situaţiile de risc, aspect ce trebuie să se regăsească pe agenda profesorilor şi diriginţilor. "Este un subiect extrem de complicat. De cele mai multe ori este legat nu doar de ceea ce se întâmplă în şcoală, ci de ceea ce se întâmplă în general în viaţa elevilor, pentru că eu nu cred că violenţa se naşte în şcoală, în clasa de curs (...) Avem mass-media din ce în ce mai violente, avem un CNA care, deşi a crescut exigenţa, eu cred că mai are multe lucruri de făcut în această zonă, avem infracţionalitate dincolo de gardul şcolii, avem comerţ cu băuturi alcoolice în proximitatea şcolilor, avem această problemă care parcă nu se termină niciodată cu aceste substanţe etnobotanice care afectează populaţia şcolară pe grupa de vârstă 14-18 ani. Toate aceste lucruri concură la creşterea violenţei în şcoli. Eu cred că trebuie să avem un program integrat şi, în acelaşi timp, cred că educaţia pentru risc, pregătirea elevilor pentru a evita situaţiile de risc ar trebui să fie un lucru pe agenda profesorilor, diriginţilor, şcolilor", a spus ministrul educaţiei.
200 de grădiniţe noi
În ceea ce priveşte reducerea deficitului de locuri în grădiniţe, Remus Pricopie a subliniat că acesta va fi unul dintre proiectele majore finanţate de Guvern. "În ultimele luni ale anului 2012, au fost licitate 200 de grădiniţe noi. S-au semnat până în momentul de faţă contracte pentru 158 de grădiniţe, restul până la 200 fiind încă în proceduri şi eu sper ca, într-un interval relativ scurt de timp, un an sau doi, aceste grădiniţe să fie gata şi să le putem folosi. Atunci când vorbim de 200 de proiecte noi, unele pot fi extensii ale actualelor grădiniţe de două, trei sau patru clase, altele sunt însă grădiniţe noi", a explicat ministrul.
Manualele clasice vor fi combinate cu instrumente electronice
Legat de reforma curriculară şi cea a manualelor şcolare, oficialul guvernamental a declarat că este nevoie de schimbări din acest punct de vedere, în condiţiile în care sunt unele manuale care au şi 12 ani vechime. "Trebuie să ne apucăm să desenăm noul program-cadru, curriculum, şi apoi să încercăm să dăm drumul la manuale. Procesul este de durată. În varianta cea mai optimistă, vorbim de 6 ani, pentru că trebuie schimbate manualele de la I-IV, V-VIII, IX-XII. Manualele nu se pot schimba toate odată şi, de asemenea, trebuie să luăm în calcul şi conceptul de manual, pentru că, probabil, în 2016, cred că manualul va arăta altfel decât arată astăzi. Ar trebui să fie o combinaţie între manualul în formă clasică şi instrumente electronice pe care elevul să le găsească pe o platformă, să poată să fie accesate, să fie mai prietenoase din punctul de vedere al acestor generaţii de copii", a explicat ministrul educaţiei.
( Bogdan Cronţ)