Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Avertizări de la BNR privind inflația
Inflaţia va creşte până la sfârșitul anului şi va înregistra variații puternice în primele luni din 2025, rămânând mai ridicată decât valorile prognozate (4% pentru finele lui 2024 și respectiv 3,4% la sfârșitul lui 2025), arată Banca Naţională a României (BNR) în Raportul asupra inflaţiei, ediţia noiembrie 2024, aprobat vineri.
„Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflaţiei va creşte uşor în ultimele luni ale anului curent şi va cunoaşte o fluctuaţie pronunţată în semestrul I 2025, rămânând deasupra intervalului ţintei şi peste valorile anticipate anterior, pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe orizontul scurt de timp, dar şi al secetei severe din 2024 şi al majorării cotaţiilor unor mărfuri, de natură să afecteze în continuare dinamicile preţurilor alimentelor şi energiei. Totodată, rata anuală a inflaţiei îşi va relua ulterior descreşterea pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă, coborând abia în debutul anului 2026 sub limita de sus a intervalului ţintei”, se spune în comunicatul BNR.
Conform băncii centrale, incertitudini şi riscuri însemnate pentru inflație decurg din viitoarea politică fiscală şi de venituri, având în vedere măsurile ce ar putea fi implementate în 2025 în scopul consolidării bugetare. Surse de incertitudini şi riscuri rămân, de asemenea, condiţiile de pe piaţa muncii şi dinamica salariilor, evoluţia preţurilor energiei şi alimentelor, precum şi cotaţia ţiţeiului. Totodată, sunt esențiale absorbţia şi utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente PNRR.
Tot vineri, BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii cheie la 6,50% pe an. (C.Z.)