Azi nu se mănâncă varză şi nu se taie nimic cu cuţitul

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august, este praznic de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinţei. Această zi este una de post, în care, potrivit tradiţiei, este bine să nu se mănânce o serie de alimente a căror formă amintesc de cea a capului, precum roşiile, pepenii şi alte fructe, şi să nu se bea băuturi de culoare roşie, ca sângele care a fost vărsat la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alţii ţin post negru toată ziua. În lumea tradiţională a satului nu se tăia nimic cu cuţitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna. De asemenea, nu se mânca varză, deoarece, aşa cum spune o legendă, Sfântului Ioan Botezătorul de şapte ori i s-a tăiat capul pe varză şi iar a înviat.

Şi în lumea satului contemporan se ştie că de ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul se posteşte. Oamenii se feresc să mănânce legume sau fructe de formă rotundă sau care au culoare roşie, şi orice aliment care aminteşte de forma capului sau de culoarea roşie a sângelui.

În satul tradiţional, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile sunt lăsate deoparte.

„În popor există numeroase legende despre Sfântul Ioan Botezătorul“, a menţionat Marcel Lutic, etnolog din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei Iaşi. O asemenea legendă îl înfăţişează pe Sfântul Ioan ca pe un singuratic care se refugiază într-o pădure pentru reculegere şi răscumpărarea păcatelor. „De aici pleca uneori, cu crucea în mână, în lume. Aşa s-a întâlnit cu Domnul Iisus, codindu-se mult până Să-l boteze. Într-o altă legendă, Dumnezeu îl îndrăgeşte nespus datorită modului extrem de simplu în care-şi făcea rugăciunea, tocmai de aceea alegându-l să-i boteze fiul, Sfântul Ioan devenind astfel nănaşul Domnului Hristos“, a arătat Marcel Lutic.

O altă legendă a devenit între timp colind, şi este cunoscută în tot spaţiul românesc. „Aceasta ne arată un sfânt blestemat de mama sa să se transforme în animal sălbatic, ca atare, Sfântul Ioan ar fi fost vreme de nouă ani şi nouă zile cerb. Redevenind om, a ridicat o mănăstire şi mai apoi l-a botezat pe Domnul Iisus“, arată colindul.

În zonele de sud ale României se crede că Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre sfinţii cei mai apropiaţi de Dumnezeu, în timp ce bucovinenii îl consideră - alături de Sfântul Neculai -, patronul pruncilor, cel ce are grijă ca aceştia să nu moară nebotezaţi, după cum a menţionat Marcel Lutic.

Sântion de toamnă, o zi tristă

În tradiţia populară, această zi tristă a Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul era cunoscută ca „Sfântul Ioan cap tăiat“, „Sântion de toamnă“, „Sfântul Ioan taie capul pe varză (curechi)“, „Crucea mică“ sau „Brumariul“.

Tot în legătură cu această sărbătoare, o legendă aminteşte că „Sântion ar fi fost un tânăr sărac de o rară frumuseţe. Într-o zi, o femeie bogată l-a invitat peste noapte la ea, dar sfântul, nevrând să intre în păcat, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să-i ia frumuseţea cea ademenitoare. Se spune că Dumnezeu i-a ascultat ruga şi l-a învăţat sa-şi taie capul! Făcând Sântion acest lucru s-a pomenit cu un cap de ... oaie în locul frumosului său cap, scăpând astfel de păcat“, a spus Marcel Lutic.

O altă legendă, care circulă prin Bucovina, „este inspirată din episodul evanghelic al omorârii Sfântului Ioan şi arată cum însuşi împăratul Irod, atunci când era adus capul sfântului pe un blid, şi-ar fi blestemat fiica: «De amu, draga mea, tot să joci!». Potrivit acestei legende, de atunci fata împăratului joacă într-una, ea întruchipând, conform mentalităţii arhaice, frigurile sau malaria, un bolnav de friguri tremurând mereu, asemenea unui om care joacă“, a mai spus Marcel Lutic. Din acest motiv, „Sântionul de toamnă era ţinut în special pentru friguri“, a spus specialistul de la Muzeul Etnografic al Moldovei, care a mai adăugat că „erau multe interdicţii privitoare la tăiatul fructelor şi legumelor cu formă rotundă care le aminteau oamenilor de la sate de tristul episod al tocării (ciopârţirii) capului sfântului (ca) pe varză. Astfel, mulţi oameni mănâncă numai struguri, evitând să mănânce curechi, fructe cu forma rotundă şi/sau roşii, usturoi, legume roşii sau vin roşu; nu se mâncă din blid, totul rupându-se cu mâna, pe 29 august fiind interzis cu desăvârşire să se taie ceva cu cuţitul. Excepţii de la aceste interdicţii făceau numai femeile însărcinate“.

Postul care ţine „de la cruce până la cruce“

De asemenea, o datină foarte răspândită pe vremuri presupunea începerea unui post mai special, aproape negru, post ce dura aproximativ două săptămâni, adică până la Ziua Crucii care era menţionată în calendarul religios pe 14 septembrie, aceasta fiind şi explicaţia pentru vorba din popor care spunea despre acest post că ţine „de la cruce până la cruce“, a menţionat Marcel Lutic.

Motivul pentru care acest post era atât de special, era acela că „potrivit concepţiei arhaice, se putea mântui «sufletul de cele mai grele păcate făcute în viaţă, precum furturi sau ucideri, (...) omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuţi noaptea, în somn, fără ştire şi voie, lepădarea pruncilor fără vreme». Interesant e că postul acesta putea fi ţinut şi pentru alţii, de regulă rude apropiate“, a spus Marce Lutic care a adăugat că „tradiţia aminteşte de aceste două săptămâni de post, neconsemnate în calendarul creştin, care îi puteau uşura mai ales pe părinţi de «blestemăţiile şi vorbele urâte şi grele, vorbite în ceasuri necurate, în mânie şi furie contra copiilor»“.

Astfel, cei care doreau să ţină postul „de la cruce până la cruce“ aveau voie să mănânce în fiecare zi numai o turtă de grâu sau de mălai pe care trebuia să o coacă postitorul, iar celor care nu săvârşiseră păcate foare grele li se permitea să mânânce şi poame. „Se dormea direct pe pământ şi, dacă se putea, fără aşternut. Postul se termina printr-o pomană dusă la biserică“, a mai spus specialistul de la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Pomenirea morţilor era respectată de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

În această zi de tristă amintire, lucrurile erau folosite cu atenţie, printre interdicţiile specifice fiind şi cea a folosirii măturii. „Măturile nu puteau fi nicidecum folosite pe 29 august, folosirea lor «deranjând» liniştea morţilor. Însă spiritele morţilor puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveţi“, a arătat marcel Lutic. Astfel, „«varianta» de toamnă a sărbătorii Sântionului era aşadar, în primul rând, un prilej de pomenire a morţilor şi a strămoşilor, o zi de post şi de reculegere pentru oamenii cu dragoste de Dumnezeu, început al unui post mântuitor de grele păcate“, a mai menţionat Marcel Lutic.