Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Bacalaureatul diferenţiat este „absolut necesar”
Noul ministru al educației nu a putut estima data la care elevii se vor reîntoarce în sălile de clasă, precizând că școlile se vor deschide doar după „o analiză responsabilă împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu specialiştii în epidemiologie”. Printre prioritățile echipei guvernamentale în privința educației se numără introducerea bacalaureatului diferențiat, înființarea unui registru unic al diplomelor şi actelor de studii, digitalizarea școlilor.
Mai multe măsuri sunt avute în vedere în perioada următoare în domeniul educației, potrivit noului ministru de resort, Sorin Cîmpeanu, fiind prioritare extinderea accesului la educaţie pentru toţi elevii, finanţarea școlilor din zone vulnerabile, precum şi digitalizarea unităţilor de învăţământ.
De asemenea, programul de guvernare în domeniul învățământului prevede introducerea bacalaureatului diferenţiat; reforma carierei didactice; crearea unor rute complete pentru profilurile teoretic, profesional şi vocaţional, care să includă toate nivelurile de calificare; realizarea unui Registru Unic Naţional Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studiu; dezvoltarea unui mecanism de monitorizare permanentă a evoluţiei educaţionale a unui copil şi semnalizarea din timp a situaţiilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii.
La ceremonia de preluare a mandatului, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a detaliat câteva dintre prioritățile echipei sale. „Urgenţă va fi susţinerea eticii şi integrităţii în sistemul educaţional românesc. (...) Am propus acel proiect RUNIDAS - Registrul Unic Naţional, Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studii, care să cuprindă diplomele de bacalaureat, licenţă, master, doctorat într-un sistem unitar, în care să se poată regăsi tezele de doctorat şi vom avea în vedere şi posibilitatea de a regăsi toate lucrările de licenţă şi de dizertaţie”, a spus Cîmpeanu, citat de Agerpres.
Întrebat despre examenul de bacalaureat diferenţiat, ministrul a spus că acest lucru este „absolut necesar”. „Un bacalaureat diferenţiat este absolut necesar. Rutele de evoluţie educaţională şi profesională trebuie să fie diversificate, complete şi deschise. Pentru a avea aceste rute, trebuie să ai un bacalaureat diferenţiat. Bacalaureatul să fie diferenţiat în funcţie de specificul fiecărui candidat, de dorinţele lui de dezvoltare profesională şi personală. Vor fi: pe învăţământ profesional, care să permită, spre exemplu, accesul într-o universitate tehnică, nu în alt fel de universitate, bacalaureatul clasic şi vom vedea”, a explicat ministrul educaţiei.
Ministrul nu a făcut nici o promisiune legată de întoarcerea copiilor la cursuri în viitorul apropiat, precizând doar că şcolile se vor deschide după „o analiză responsabilă împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu specialiştii în epidemiologie”.
(Cristina Zamfirescu)