Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Băncile comerciale din Iaşi sunt sub lupa Protecţiei Consumatorului
Sucursalele din Iaşi ale băncilor comerciale vor fi verificate de inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Iaşi. Aceştia au solicitat deja modelele de contracte de la fiecare dintre acestea pentru a controla dacă există clauze abuzive sau neclare.
„Cei mai mulţi consumatori nu înţeleg clauzele contractuale pentru că este folosit un limbaj specific, sofisticat. Clauzele trebuie să fie clare, să ofere toate datele necesare“, a declarat Cristina Constantineanu, jurist în cadrul Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorului (IRPC) Iaşi. Până în prezent, trei ieşeni au depus reclamaţii la OJPC Iaşi, cu privire la lipsa unei informări corecte privind dobânda creditelor de consum. Conform cu noile prevederi din Legea 363 din 2007 privind practicile incorecte ale comercianţilor, băncile comerciale care îşi fac publicitate înşelătoare sau nu oferă toate informaţiile privind serviciile bancare, inclusiv dezavantajele serviciilor oferite, vor putea fi amendate cu sume de până la 60.000 lei. Mai mult, operatorii economici se pot reclama între ei pentru practici incorecte. Potrivit noilor reglementări legale, o bancă comercială sesizată că a desfăşurat practici înşelătoare sau incorecte va putea fi sancţionată fără a mai fi necesară demonstrarea prejudiciului cauzat consumatorului. „Legea 363 este permisivă. Nici nu este nevoie să demonstrăm prejudiciul consumatorului. Pot depune plângere, împotriva băncilor comerciale, persoanele fizice, asociaţiile de consumatori, dar şi operatorii economici concurenţi. Aceştia pot sesiza atât Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, dar şi instanţa de judecată“, a mai declarat Cristina Constantineanu, jurist în cadrul IRPC Iaşi. (S.D.)