Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bani disponibili pentru infrastructura de irigaţii
Fermierii mai au la dispoziţie 4 milioane de euro pentru investiţii în infrastructura de irigaţii, prin submăsura 4.3. din cadrul PNDR 2014-2020, potrivit Ministerului Agriculturii. Sesiunea de primire a proiectelor este deschisă până la 31 august 2019 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. În momentul de faţă, circa 1,4 milioane de hectare de teren agricol sunt irigabile datorită lucrărilor de reabilitare şi modernizare a 56 de staţii de irigat începute în urmă cu aproape trei ani şi realizate în proporţie de 70%, potrivit Ministerului Agriculturii.
Ministerul Agriculturii îndeamnă fermierii să acceseze fondurile disponibile prin intermediul submăsurii 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” - componenta infrastructură de irigaţii, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, deschisă până la 31 august 2019, în limita fondurilor disponibile.
Plafonul de depunere a cererilor de finanţare este de 300 milioane de euro, iar până în acest moment (25 iunie 2019) au fost depuse 301 proiecte în valoare totală de 295.829.890 euro, mai fiind astfel disponibile 4.170.110 euro.
Pragurile de calitate ale proiectelor diferă în fiecare lună, începând de la 70 de puncte în prima etapă lunară (28 ianuarie - 28 februarie 2019) şi ajungând până la pragul minim de 20 de puncte în ultima etapă lunară (1 - 31 august 2019).
În această sesiune s-a acordat finanţare de până la 1.000.000 euro pentru fiecare proiect de investiţii în sistemele de irigaţii. Fondurile sunt 100% nerambursabile şi se acordă pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, a clădirilor aferente staţiilor de pompare de punere sub presiune, precum şi racordarea acestora la utilităţi, inclusiv construcţia şi modernizarea bazinelor de colectare şi stocare a apei de irigat. Un element de noutate este faptul că echipamentele de irigat pot fi achiziţionate în limita a 30% din valoarea eligibilă a proiectului - modalitatea de calcul fiind detaliată în Ghidul Solicitantului.
Investiţiile în infrastructura de irigaţii sunt, de altfel, o prioritate pentru Ministerul Agriculturii. Potrivit ministrului Petre Daea, lucrările de reabilitare şi modernizare a 56 de staţii de irigat din România începute în urmă cu aproape trei ani sunt realizate în proporţie de 70%, astfel încât 1,4 milioane de hectare de teren agricol sunt irigabile în momentul de faţă: „Obiectivele de investiţii sunt în diferite stadii, iar lucrările sunt realizate în proporţie de peste 70%, în condiţiile în care avem pregătite sisteme de irigaţii pentru 1,4 milioane de hectare din cele 2 milioane de hectare programate a fi finalizate prin programul guvernamental. Este un ritm foarte bun. Avem aproape 2.000 kilometri de canal plin cu apă, ceea ce poate asigura apa necesară culturilor. E drept însă că sunt culturi în pragul recoltării şi nimeni nu le mai irigă acum. Culturile «decid» în ce măsură aceste sisteme sunt folosite”, a afirmat ministrul, care a inspectat miercuri Staţia de pompare nr 1. din Babadag, care asigură irigaţiile pentru circa 24.500 de hectare.
El a făcut referire la fenomenele meteorologice deosebite din acest an şi a menţionat că în sudul şi vestul ţării sunt puse în funcţiune aproape 200 de staţii de pompare pentru a evacua apele de pe terenurile agricole şi că 61 de puncte din sistemul antigrindină sunt operaţionale în momentul de faţă.
„Este adevărat că sunt zone în care excesul de umiditate a pus la grea încercare culturile, dar vorbim de suprafeţe mici la nivel naţional. Fermierii afectaţi au acest stres al momentului pe care încercăm să-l cauterizăm prin măsurile de sprijin pe care le avem la dispoziţie în acest moment. Nu sunt probleme cu producţia agricolă în România şi nici nu vom avea asemenea probleme. Mai mult, nu sunt probleme nici cu calitatea produselor, iar toate aceste îngrijorări trebuie să dispară”, a susţinut ministrul agriculturii, potrivit Agerpres.