Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială BNR: Inflația va crește moderat în trimestrul al doilea

BNR: Inflația va crește moderat în trimestrul al doilea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 09 Aprilie 2025

Membrii Consiliului de Administraţie ai Băncii Naţionale a României (BNR) şi-au exprimat, luni, îngrijorarea faţă de deteriorarea mediului economic internaţional și au decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an. Rata anuală a inflaţiei va înregistra în trimestrul al doilea o creştere moderată, conform evaluărilor actuale ale BNR. 

Rata inflaţiei rămâne fluctuantă în semestrul I 2025, continuând să se reducă în martie pe o traiectorie mai ridicată decât cea din prognoza din februarie 2025, iar în trimestrul II va avea o creştere moderată, a transmis BNR luni, după şedinţa Consiliului de Administraţie. „Incertitudini şi riscuri crescute decurg din evoluţia viitoare a preţurilor energiei şi alimentelor, inclusiv în contextul legislaţiei în domeniu, dar şi din măsurile de politică comercială adoptate de state dezvoltate, cu potenţial impact asupra cotaţiilor materiilor prime, precum şi asupra preţurilor internaţionale ale unor bunuri intermediare şi finale”, menţionează Banca națională.

În plan intern, reprezentanții BNR consideră drept surse de incertitudini și riscuri: politica fiscală şi cea de venituri, date fiind măsurile fiscal-bugetare implementate sau adoptate până acum şi execuţia bugetară din primele două luni ale anului, dar și consolidarea bugetară convenită cu Comisia Europeană, plus condiţiile de pe piaţa muncii şi ritmul creşterii salariilor din economie. BNR apreciază, totodată, impor­tanța realizării reformelor structurale necesare pentru absorbţia fondurilor europene, în principal celor aferente PNRR. 

Ca factori externi de influență la adresa economiei naționale și a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, banca centrală a indicat prelungirea războiului din Ucraina şi situația din Orientul Mijlociu, dar mai ales noua politica tarifară a administraţiei SUA şi măsurile de răspuns ale statelor, de natură să afecteze mersul economiei globale şi al comerţului internaţional.

„Membrii Consiliului de Administraţie ai BNR şi-au exprimat îngrijorarea faţă de deteriorarea mediului economic internaţional. Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor deosebit de ridicate, CA al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an”, a precizat luni banca centrală. 

Conform BNR, rata anuală a inflaţiei a scăzut în ianuarie 2025 la 4,95%, de la 5,14% în decembrie 2024, şi a crescut în februarie la 5,02%. Faţă de finele anului trecut, ea s-a redus mai puţin decât s-a anticipat. Banca centrală a decis anul trecut, în două rânduri, scăderea ratei dobânzii cheie, în luna iulie, de la 7% pe an la 6,75% pe an, şi în luna august la 6,5% pe an. (C.Z.)

 

Citeşte mai multe despre:   BNR