Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, în şedinţa de luni, reducerea dobânzii cheie la 4,5% pe an, de la 5% pe an, începând cu data de 6 august 2013.
De asemenea, BNR a mai decis gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Aceasta este a doua decizie consecutivă de reducere a dobânzii cheie adoptată de Banca Naţională a României, după cea din luna iulie, când rata dobânzii de politică monetară a scăzut la nivelul de 5% pe an, de la 5,25%.
Efectele asupra dobânzilor la creditele şi depozitele în lei generate de decizia BNR se vor vedea în câteva luni, consideră senior economistul RBS România, Florentina Cozmâncă. „Efectele imediate se vor simţi pe piaţa monetară şi pe piaţa titlurilor de stat. Probabil că, în câteva luni, vom vedea şi efectul asupra dobânzilor la creditele şi depozitele în lei, însă efectele în economia reală se vor vedea într-o perioadă mai lungă de timp, de aproximativ un an“, a declarat Florentina Cozmâncă.
Ciclul de relaxare monetară sugerat de Banca Naţională a României este un bun indicator de aşteptări inflaţioniste mai mici, coroborate cu favorabilitate asupra leului, a declarat, la rândul său, secretarul general al CFA România (asociaţia profesioniştilor în investiţii din România – n.r.), Adrian Mitroi. Potrivit acestuia, trendul dezinflaţionist, deşi uşor, este neabătut, preţul materiilor prime este în scădere (inclusiv la energia electrică), cursul leului este stabil şi cuplat cu aprecierea euro faţă de dolar, iar anul agricol este bun. (Bogdan Cronţ)