Parada de Ziua Naţională organizată de Ministerul Apărării Naţionale în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti la care vor defila trupe ale Armatei României şi militari străini va avea loc duminică, 1
Bogaţii din sudul Europei îşi mută averea în nord
Prudenţa a devenit un trend major în rândul locuitorilor din zona sudică a Europei, grav afectată de criza economică. "În timp ce grecii se tem de o devalorizare masivă a economiilor pe care le au, odată cu eventuala revenire la moneda lor naţională, drahma, spaniolii şi portughezii sunt îngrijoraţi de situaţia băncilor locale, astfel că îşi transferă depozitele către economiile solide din nordul Europei", arată o analiză prezentată de agenţia Reuters. Mai mulţi consilieri financiari şi bancheri intervievaţi de Reuters susţin că, la ora actuală, au loc "retrageri masive prin transferuri de bani" din aceste zone. Cea mai mare parte din aceste sume a ajuns la bănci din Londra, Frankfurt sau Geneva. Analiza prezintă cazul grecului Nikos, un om de afaceri cu activităţi în distribuţia de produse farmaceutice, care a transferat o sumă importantă în euro la o subsidiară a unei bănci elveţiene din Luxembourg. "Am preferat siguranţa, în pofida dobânzii mult mai mici. Am muncit din greu toată viaţa şi mi-am asumat riscuri în afaceri. Am 62 de ani şi nu pot să risc ca banii mei să devină drahme (moneda naţională a Greciei - n.r.)", spune omul de afaceri grec.