Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Campanie de vaccinare a romilor din Italia
▲ Crucea Roşie din Italia a lansat cel mai amplu program de vaccinare de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, dorindu-se imunizarea câtorva mii de copii de ţigani care locuiesc în taberele din jurul Romei ▲
Operaţiunea de vaccinare demarată de Crucea Roşie a început în Casilino 900, o tabără aflată la periferia estică a Capitalei italiene şi considerată una dintre cele mai mari aşezări ale ţiganilor din Europa. Aproximativ 24 de medici s-au numărat printre cei 200 de voluntari ai Crucii Roşii, între care s-au aflat şi clovni, ce urmau să asigure un program de divertisment într-unul dintre corturile uriaşe instalate în acest scop. Acţiunea Crucii Roşii survine într-un moment critic pentru Roma, în condiţiile în care modul cum respectă drepturile omului se află sub reflectorul internaţional, comentează ziarul „Financial Times“. Gianni Alemanno, primarul de dreapta al Capitalei italiene, se află în colimator din cauza planurilor sale de a desfiinţa toate cele aproximativ 50 de tabere de romi legale şi ilegale din jurul Romei pentru a le înlocui cu un număr mic de „maxi-tabere“. Romii care nu au cetăţenie italiană şi nici acte în regulă, majoritatea provenind din România şi Balcani, vor fi obligaţi să părăsească taberele şi ar putea fi chiar expulzaţi din Italia.
Se aşteaptă ca un raport al Consiliului Europei, care urmează să fie făcut public curând, să fie extrem de critic privind condiţiile sordide din aceste tabere, dar mai ales tratamentul aplicat copiilor născuţi în Italia, cărora li se neagă însă cetăţenia italiană.
Casilino 900, tabăra ale cărei cabane şi caravane au constituit, timp de câteva decenii, locuinţa ţiganilor din fosta Iugoslavie, este în pericol de a se închide. A fost una dintre numeroasele tabere în care poliţia şi unităţi ale armatei au făcut razii recent, în căutarea unor persoane suspectate de a fi comis delicte şi a celor care nu au documente în regulă. Potrivit unor locuitori ai acestei tabere, aproximativ 40 de bărbaţi au fost arestaţi săptămâna trecută.
O campanie anterioară a Crucii Roşii, autorizată de primari în scopul efectuării unui recensământ voluntar al taberelor de ţigani din cele trei oraşe cele mai mari din Italia - Roma, Milano şi Napoli - s-a confruntat cu probleme similare, în condiţiile în care locuitorii taberelor s-au temut că recensământul va fi un preludiu pentru expulzări în masă. Astfel de temeri s-au amplificat în ultimele săptămâni, atunci când poliţia şi armata, care au folosit propriile liste, au intrat în tabere şi au ridicat suspecţi.
Planurile primarului Alemanno, deşi deficitare privind detaliile - de exemplu, locurile propuse pentru amplasarea noilor tabere -, au fost salutate în general de locuitorii Romei, care consideră taberele de ţigani riscante atât în ceea ce priveşte sănătatea, cât şi siguranţa publică.



.jpg)