Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cardul de energie poate fi folosit și pentru facturile din 2022
Ordonanța de urgență nr. 166/2022 privind sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru achitarea facturilor la energie a fost modificată astfel că cei 4 milioane de beneficiari ai cardurilor de energie vor putea plăti cu acestea şi datorii restante începând din 1 februarie 2022 aflate pe facturi emise după 1 ianuarie 2023.
„Clarificările pe care le-am adoptat astăzi (miercuri, n.r.) în şedinţa de Guvern răspund unor situaţii întâlnite în cursul implementării, astfel încât toţi cei care au dreptul să primească acest sprijin să îl poată accesa, indiferent de tipul de energie folosit, şi să permitem totodată şi achitarea datoriilor restante începând cu 1 februarie 2022”, a declarat ministrul proiectelor europene, Marcel Boloş.
O altă modificare vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului. Ca urmare, cu cardurile vor putea fi plătite facturile la energie electrică, energie termică în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale utilizate la încălzirea locuinţelor.
Totodată, prima tranşă de 700 de lei poate fi utilizată până la 27 decembrie 2023, și nu doar până la 30 iunie 2023, cum era până acum. Plăţile pentru datoriile faţă de furnizorii de energie nu vor putea include penalităţi de întârziere, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului.
Până în prezent, peste 2,4 milioane de familii, din totalul celor 4 milioane aflate în program, şi-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea plăţilor efectuate ajungând la 541 de milioane de lei. Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 de lei fiecare. (C. Z.)