Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cât decontează statul din valoarea facturii la încălzire
Familiile în care venitul fiecărui membru depăşeşte 786 de lei vor achita facturi consistente la iarnă, după eliminarea de către Guvern a subvenţiei pe gigacalorie, de care beneficia toată populaţia. Persoanele cu venituri mici vor primi însă ajutoare pentru încălzire şi acolo unde venitul pe membru de familie este de cel mult 155 de lei, ajutorul de la stat acoperind într-un procent de 90% valoarea facturii. Pentru un venit de până în 210 lei pe membru de familie, ajutorul de la stat scade la 80, ajunge la 70% din factură pentru venituri cuprinse între 260,1 şi 310 lei şi la 60% din factură pentru venituri cuprinse între 260,1-310 RON. Valoarea ajutorului continuă să scadă proporţional cu venitul pe membru de familie, până la pragul de 786 de lei, peste care nu se mai acordă ajutor. Premierul Emil Boc declara că "subvenţia nediferenţiată este eliminată pentru ca o parte din banii care se acordau până acum să se ducă la Ministerul Muncii pentru a spori numărul ajutoarelor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici". Potrivit Hotărârii de Guvern, şi autorităţile locale pot acorda un sprijin la plata facturii, în funcţie de bugetul disponibil, însă primarii acuză Guvernul că, prin această măsură, este pusă o povară în plus pe bugetele şi aşa mici pe care le au la dispoziţie autorităţile locale.