Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Caucaz: Putin acuză SUA de orchestrarea războiului
▲ Vladimir Putin aruncă vina izbucnirii războiului din Georgia pe seama republicanilor americani ▲ Liderul rus sugerează că beneficiarul acestui război ar fi John McCain, candidat la Casa Albă ▲ Kremlinul testează noi rachete strategice, capabile să ameninţe Occidentul ▲
Premierul rus Vladimir Putin a acuzat joi „anumite forţe“ din SUA de a fi orchestrat conflictul din Georgia, cu scopul de a crea avantaje pentru unul din candidaţii la Casa Albă. „Dacă presupunerile mele se adeveresc, atunci reiese că SUA au generat special acest conflict cu scopul de a agrava situaţia şi de crea avantaje pentru unul din candidaţi în confruntarea pentru preşedinţia SUA“, a declarat premierul rus într-o declaraţie pentru CNN. Fostul preşedinte rus a mai afirmat că, în timpul conflictului din Georgia, ordinele erau date pe teren de americani. „Fapt este că cetăţenii americani se găseau în zona de conflict în timpul ostilităţilor. Trebuie admis că ei erau acolo după ce au primit ordine de la superiorii lor. În consecinţă, ei au acţionat, executând aceste ordine. Şi singurul care poate da astfel de ordine este conducătorul lor“, a adăugat premierul Putin. Astfel, acesta pare să sugereze că operaţiunile Georgiei din Caucaz ar fi fost dictate de George Bush, pentru a favoriza discursul intransigent faţă de Moscova al republicanului John McCain, aflat în plină campanie pentru Casa Albă. Imediat, Casa Albă a calificat drept „neraţională“ acuzaţia formulată de liderul rus. „A da de înţeles că SUA au orchestrat acest lucru în interesul unui candidat politic nu pare a fi raţional“, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Dana Perino. Acuzaţii şi demonstraţii de forţă În aceeaşi linie agresivă, Rusia a acuzat ieri ţările din G7 că „justifică actele agresive ale Georgiei“ condamnând recunoaşterea de către Moscova a Abhaziei şi Osetiei de Sud, într-un comunicat al Ministerului rus de Externe. „Această măsură vizează să justifice actele agresive ale Georgiei“, se mai spune în comunicatul diplomaţiei moscovite. Rusia a efectuat joi cu succes un test cu rachetă Topol, capabilă să străpungă un scut antirachetă, au anunţat agenţiile ruse de presă, citând forţele strategice nucleare de la Moscova. Pe lângă contrele diplomatice cu Occidentul, Kremlinul se arată hotărât să-şi arate şi forţa militară strategică. Astfel, armata rusă a anunţat efectuarea cu succes a unui test cu o rachetă balistică intercontinentală Topol M, capabilă să străpungă orice sistem anti-rachetă. Racheta şi-a atins cu succes ţinta în Kamceatka (Extremul Orient rus), la o distanţă de 6.000 km. Topol-M, SS-27 în clasificarea NATO, este o rachetă strategică mobilă cu o lungime de 22,7 de metri, un diametru de 1,95 m şi o greutate de 47,2 tone. Berlinul se teme de extinderea conflictului Confruntate cu un val de gesturi belicoase dinspre Moscova, cancelariile europene privesc cu pesimism viitorul. „Conflictul din Georgia se poate extinde ca un incendiu imens, în toată regiunea Caucazului, unde Moscova intenţionează să creeze un nou echilibru strategic“, a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier. El a afirmat că toate părţile implicate trebuie să depună eforturi pentru calmarea situaţiei din Caucaz, pentru că vor trece ani de zile până când se va ajunge la o soluţie politică în regiune. Confirmând temerile Berlinului, parlamentul georgian a cerut joi guvernului de la Tbilisi să rupă relaţiile diplomatice cu Rusia, ca răspuns la recunoaşterea de către Moscova a independenţei republicilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud şi la prezenţa în continuare pe teritoriul georgian a forţelor ruse. Rezoluţia a fost adoptată în unanimitate, dar textul nu are forţă legală, decizia de rupere a relaţiilor diplomatice revenind guvernului georgian. Parlamentul de la Tbilisi cere de asemenea o anchetă împotriva forţelor ruse acuzate de epurare etnică în Abhazia şi în Osetia de Sud. În aceeaşi rezoluţie, deputaţii georgieni cer anularea acordurilor care permit prezenţa forţelor ruse de menţinere a păcii în regiunile separatiste. Rusia dispune de soldaţi de pace în Osetia de Sud şi în Abhazia de la începutul anilor 1990, când s-au încheiat conflictele militare în urma cărora aceste teritorii au devenit de facto independente. Moscova a recunoscut oficial în urmă cu două zile independenţa celor două teritorii separatiste, decizie condamnată de SUA şi UE.