Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ce subvenţii primesc agricultorii în această toamnă
▲ Fermierii au fost asiguraţi de reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) că, începând cu data de 16 octombrie, vor fi virate în conturi sumele reprezentând avansul de 70% din plăţile directe, în cuantum de aproximativ 200 de lei/hectar ▲ La aceşti bani se adaugă 1 leu/litrul de motorină utilizat în campania lucrărilor de toamnă ▲ Un proiect de act normativ al MAPDR anunţă că fermierii vor primi câte 300 de lei/tonă pentru producţiile interne de soia valorificată pe piaţă, 30 de lei/tonă pentru sfecla de zahăr şi 500 de lei/tonă pentru orez, pentru o producţie medie de trei tone pe hectar ▲ Cererile agricultorilor trebuie depuse până la data de 31 decembrie 2009 ▲
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) a anunţat că fermierii vor primi în avans 70% din plăţile directe pentru terenul lucrat prevăzute pentru anul agricol 2009, astfel încât lucrările din campania de toamnă să nu fie afectate. Agricultorii ar putea primi, ca urmare a acestei decizii, aproximativ 200 de lei la hectar. Ministrul interimar al Agriculturii, Radu Berceanu, a declarat că Ministerul Finanţelor a aprobat ca un miliard opt sute de milioane de lei din veniturile obţinute din privatizare să fie alocate Ministerului Agriculturii pentru aceste plăţi. Banii reprezintă un împrumut fără dobândă pe o perioadă de un an, urmând ca, după ce banii vor fi primiţi de la UE, să fie returnaţi Trezoreriei. Avansul de 70% din valoarea SAPS-ului au început deja să fie virat în contul beneficiarilor. Alte 42 de milioane de euro vor fi acordate pentru subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură pentru o suprafaţă de aproximativ 3,1 milioane de hectare de teren agricol. „Vom asigura subvenţionarea motorinei utilizate pentru lucrările mecanice, în cuantum de 1 leu/litru, pentru o cantitate de 39 litri/ha, motorina necesară pentru înfiinţarea culturilor de toamnă, în limita unei sume de 120,9 milioane de lei. Fondurile vor asigura subvenţionarea motorinei necesare înfiinţării unei suprafeţe de circa 3,1 milioane ha din culturile de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, dar şi alte culturi“, a declarat Radu Berceanu, ministrul interimar al Agriculturii. Bani pentru sfecla de zahăr valorificată pe piaţă În afara acestor subvenţii, potrivit unui act normativ publicat pe site-ul MAPDR, agricultorii vor primi 68.075.000 lei pentru producţiile interne de soia, orez şi sfeclă de zahăr valorificate pe piaţă, cererile putând fi depuse până la 31 decembrie 2009. Astfel, producătorii agricoli vor primi câte 300 lei/tonă pentru soia convenţională, 30 lei/ tonă pentru sfecla de zahăr şi 500 lei/ tonă pentru orez, pentru o producţie medie de trei tone pe hectar. „Este vorba de ajutoarele de stat negociate cu Uniunea Europeană, pe care România le poate acorda în perioada 2007-2009. Suma de 38.075.000 lei este pentru sprijinul destinat producţiei valorificate pe piaţa de sfeclă de zahăr şi orez, iar 30.000.000 lei pentru producţia de soia“, a declarat, pentru agenţia de presă NewsIn, Elena Tatomir, directorul în cadrul Direcţiei politici de piaţă în culturi de câmp din Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR). Cererile tip se depun până la 31 decembrie Potrivit actului normativ, pentru a beneficia de sprijin direct al statului pe produs, producătorii agricoli trebuie să formuleze o cerere tip, în care se specifică codul CAEN principal şi codul CAEN secundar, aferent activităţii pentru care se solicită sprijin, adresată direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 31 decembrie 2009. De asemenea, aceştia trebuie să depună copii de pe actele doveditoare ale încasării contravalorii mărfii livrate, după valorificarea producţiei până la data de 5 martie 2010 inclusiv. În actul normativ se mai arată că, la calcularea sprijinului direct pe produs, se iau în calcul cheltuielile efectuate pe unitatea de suprafaţă şi tona de produs, producţia marfă obţinută în anii precedenţi şi preţul mediu estimativ de valorificare pe piaţă. „În plan economic, măsura are ca principal efect creşterea producţiei şi reducerea costului de producţie care la nivelul economiei naţionale se concretizează în creşterea ofertei de produse, iar efectul ei este scăderea preţului de vânzare şi creşterea consumului“, se arată în proiectul MAPDR. Potrivit Ministerului Agriculturii, impactul social al acestor ajutoare de stat va consta în îmbunătăţirea condiţiilor de producţie în exploataţiile agricole, creşterea veniturilor producătorilor din sectorul vegetal, dezvoltarea unor servicii eficiente pentru preluarea, prelucrarea şi desfacerea producţiei vegetale cu o calitate controlată, la nivelul standardelor europene.