Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cea mai mare problemă a „energiei verzi“ rămâne birocraţia
În ultima perioadă, Guvernele statelor europene vorbesc din ce în ce mai mult despre energia regenerabilă, despre sursele care nu poluează mediul înconjurător, recomandând cetăţenilor să se folosească cât mai mult de ea. Problema însă rămâne birocraţia, în special cea care ţine de furnizarea energiei produse în gospodării către sistemul centralizat, deoarece producătorul trebuie să o dea furnizorului şi apoi să o cumpere înapoi de la el.
Independenţa energetică totală a locuinţelor este încă imposibilă, având în vedere normele care există la nivelul întregii Europe cu privire la producerea şi distribuirea energiei electrice, a ajuns la concluzie cotidianul spaniol "La Vanguardia", care prezintă câteva situaţii în care producătorii mici de energie au rămas fără curent electric chiar şi 21 de ore din cauza unei întreruperi în furnizare. Producătorii individuali de energie, spune autorul articolului, sunt supuşi în continuare marilor întreprinderi, care nu permit funcţionarea micilor producători în afara sistemului. De altfel, episoadele în care rămân fără energie sunt destul de dese în acea zonă. Deşi au propriile lor sisteme de producţie, ei sunt, de asemenea, paralizaţi când reţeaua cade în pană. Joan Manuel Martin, spune autorul articolului, proprietarul unei ferme la Llinars del Vallès (Vallès Oriental), este primul producător individual care a vândut energie electrică fotovoltaică reţelei spaniole (în 2000). Casa lui este un catalog complet de surse de energie regenerabilă: el fabrică electricitate cu un acoperiş fotovoltaic, se încălzeşte cu un cazan cu biomasă care arde deşeuri vegetale din pădurea lui şi a instalat o centrală termică solară pentru apa caldă sanitară. Pe 8 martie, data ultimei pene de electricitate, acesta a păţit la fel ca toată lumea. "În timpul viscolului, am rămas 21 de ore fără electricitate", spune el. Când reţeaua a sărit, panourile lui solare s-au deconectat. Nu mai injectau electricitatea în reţea, iar sistemul actual nu permite consumul local al electricităţii produse. Lui Martin i-a fost şi frig. Pompele de circulaţie a apei necesitând un minim de curent, încălzirea s-a oprit. Şi cum soarele nu s-a arătat în acea zi, el nu a putut să profite de apa de la centrala lui solară. "Trebuie modificat sistemul, pentru a permite persoanelor care produc electricitate fotovoltaică să o consume", spune el. "Aceasta este imposibil astăzi". El nu înţelege de ce trebuie să rămână în întuneric în timpul întreruperilor, când poate genera electricitate dacă este soare. Un sistem energetic actual prea centralizat Această contradicţie este o consecinţă a sistemului energetic actual. Rămâne centralizat şi nu utilizează posibilităţile micilor generatoare de electricitate (numite şi "unităţi de micro-generare") împrăştiate pe teritoriu. Toată energia curată produsă de particulari este injectată în reţea în schimbul unei prime, iar producătorul trebuie să cumpere energia de care are nevoie de la distribuitor. În plus, atunci când liniile dau semne de slăbiciune sau când o întrerupere a tensiunii sau a frecvenţei este detectată, siguranţele panourilor fotovoltaice sar şi întrerup funcţionarea. Acestea nu pot fi reconectate decât atunci când reţeaua îşi revine. "Este absurd ca legea să nu prevadă auto-consumul", a declarat Jose Enrique Vázquez, preşedinte al Grupo de Gestores energéticos (Gruparea profesionalilor energiei). "Este doar o chestiune de regulament, deoarece toate problemele tehnice au fost rezolvate", spune el. "Marile companii nu doresc ca noi să putem continua să generăm electricitate atunci când reţeaua cade în pană", explică Josep Puig, profesor la Universitatea Autonomă din Barcelona. Pentru el, modelul mental predominant este cel al reţelei de apeducte romane: energia este generată într-un loc, apoi este transportată şi consumată la distanţă. "Ideea de bază a modelului actual este: îmi produc electricitatea şi o vând reţelei", continuă el. "Dar aceasta rezultă într-o reţea idioată, deoarece dacă pică în pană, nu se mai poate nici produce, nici consuma electricitatea. Producţia nu este distribuită în regiune, iar asta trebuie să ţintim pentru ca energia produsă într-un loc să poată fi consumată pe plan local". Un astfel de sistem presupune o reţea descentralizată, dar şi inteligentă. "Ea trebuie să fie dotată de un sistem comunicant bidirecţional, astfel încât, atunci când un risc de pană este detectat, să se poate da ordinul unităţilor de producţie de a se izola şi a-şi utiliza propriile resurse", adaugă el.