Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cei mai mulți miei din România ajung la export
Exportul este principalul mod în care se valorizează mielul crescut în România, deoarece în țara noastră consumul este sezonier, doar de Paşti, astfel că în 2020 s-au exportat peste 3.000 de tone carcasă, a declarat Mary Pană, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România.
„Activitatea de creştere a ovinelor este tradiţie la noi, de generaţii întregi. (...) Avem 135 de abatoare, deci o infrastructură puternică: 22 de abatoare mici, 6 centre de sacrificare, plus numeroase puncte de sacrificare, infrastructură care ne va ajuta să creştem în producţia de carcasă de oaie. Anul trecut am exportat peste 3.000 de tone carcasă, mai ales spre India, Kuwait, Kosovo, Macedonia, Iran şi Albania. Din punctul de vedere al exportului de animale vii, mă refer mai ales la ovine, începând cu februarie anul acesta au plecat din port aproximativ câte 50.000 de capete pe săptămână, mai ales către Iordania şi Emirate, dar şi în Italia şi spre Franţa în perioada sărbătorilor pascale catolice”, a menţionat Pană, la o dezbaterea online.
Aceasta a subliniat, potrivit Agerpres, că „pentru a ne proteja tradiţia de producţie, am acceptat o lege dură, care impune condiţii speciale pe timpul transportului către ţările terţe, şi pot să spun cu mândrie că suntem primul stat membru care are o astfel de lege”.
Conform datelor oficiale, în ultimii trei ani, România a exportat, în medie, peste 1,6 milioane de capete ovine anual în ţări orientale, dar a avut și un comerţ intracomunitar activ, cu o medie anuală de peste un milion de capete în state membre ca Spania, Italia, Franţa sau Ungaria. (C. Z.)