Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cele mai multe adopţii finalizate au fost în Bucureşti
Peste 1.200 de familii au fost atestate pentru adopţie în acest an, cele mai multe dintre acestea optând pentru copii care să aibă cel mult 2 sau 3 ani. Copiii de peste 13 ani sunt cel mai greu adoptabili.
Peste 1.200 de familii au fost atestate pentru adopţie până în luna noiembrie a acestui an, arată datele centralizate de Oficiul Român pentru Adopţii, conform cărora, în perioada menţionată, 711 minori au fost încredinţaţi în adopţie. Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a anunţat, ieri, că în primele 11 luni ale anului 1.222 de familii au fost atestate pentru adopţie, cele mai multe (1.110) fiind atestate pentru adoptarea unui copil, 110 - pentru doi, iar două familii - pentru trei copii. În peste o treime din cazurile de deschidere a procedurii de adopţie, familiile acceptă copii cu diverse probleme de sănătate sau întârzieri în dezvoltare, pentru restul de 61% opţiunile îndreptându-se către copii fără boli cronice, întârzieri în dezvoltare sau handicap. Dintre copiii pentru care a fost deschisă procedura de adopţie, 180 sunt din categoria de vârstă 9-11 ani, 176 - din categoria 3-5 ani, 175 - din categoria 6-8 ani, 158 - din categoria 0-2 ani, iar 95 - din cea peste 12 ani. Potrivit ORA, "53% dintre copiii pentru care a fost deschisă procedura de adopţie sunt băieţi, iar 47%, fete. În ceea ce priveşte etnia, 56% sunt români, 25% au etnie nespecificată, iar 19% aparţin unei anumite etnii". Bucureşti, Constanţa, Prahova Cele mai multe adopţii finalizate anul acesta, respectiv 86, au fost în Bucureşti. Capitala este urmată de judeţele Constanţa, cu 49 de adopţii, şi Prahova, cu 44 de adopţii. În clasamentul alcătuit după numărul de adopţii finalizate urmează judeţele Ilfov, cu 37 de adopţii, şi Dâmboviţa şi Braşov, cu câte 35. Judeţele cu cele mai puţine adopţii finalizate, respectiv câte trei, sunt Giurgiu, Harghita şi Maramureş. ORA a mai precizat că, de la începutul anului, pentru 977 de copii a fost deschisă procedura de adopţie, prin pronunţarea sentinţei civile. Cei mai mulţi părinţi adoptivi au vârste cuprinse între 36 şi 40 de ani Cele mai multe dintre familiile atestate pentru adopţie vor să înfieze copii care să aibă cel mult 2 sau 3 ani, copiii de peste 13 ani fiind cel mai greu adoptabili, reiese din statistica Oficiului Român pentru Adopţii. Din numărul total de familii atestate în perioada 1 ianuarie - 16 noiembrie, 875 au optat pentru un copil de etnie română. De asemenea, 435 de familii şi-au dorit o fată, 204 - un băiat, iar 583 nu au avut o preferinţă privind sexul copilului. Totodată, potrivit sursei citate, 451 dintre familiile atestate au solicitat copii fără boli cronice, întârzieri în dezvoltare sau handicap. Cele mai multe persoane/familii care au obţinut atestat în perioada menţionată sunt din categoria de vârstă 36-40 de ani, urmate de cei din categoria 41-45 de ani.