Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Centrale nucleare, pentru binele mediului
▲ Energia atomică rămâne singura soluţie pentru scăderea emisiilor de dioxid de carbon, susţin specialiştii cehi ▲ Aceştia fac presiuni pentru construcţia unei centrale nucleare, care ar duce şi la scăderea facturilor la curent electric ▲
Concernul energetic ceh CEZ face presiuni pentru construcţia unei centrale nucleare, informează APA. Anunţata construcţie a două reactoare la centrala nucleară de la Temelin nu va ajunge pentru ca Cehia să îşi păstreze independenţa energetică, a declarat, ieri, şeful CEZ, Martin Roman, cotidianului ceh „Lidove noviny“. „Dacă vrem să fim autosuficienţi şi independenţi şi să protejăm economia şi mediul înconjurător, nu va fi suficientă completarea capacităţilor centralei de la Temelin“, a subliniat Martin Roman. El este de părere că cele două reactoare pot asigura necesarul de energie electrică a ţării doar pentru câţiva ani. Afară de aceasta, crede Roman, energia atomică rămâne singura opţiune realistă pentru scăderea emisiilor de dioxid de carbon. Şi preţul curentului electric va fi cu atât mai mic cu cât Cehia va avea mai multe centrale nucleare. Cine ia în serios protejarea mediului înconjurător, nu poate refuza energia atomică, pentru că nu există altă soluţie, a mai spus Martin Roman. Acesta nu a făcut în timpul interviului nici o referire la proiectul concret de centrală nucleară de lângă Temelin, pentru care a cerut deja efectuarea testelor de compatibilitate cu mediul înconjurător. În orice caz, ministrul Economiei şi al Industriei, Martin Riman, a speculat pe marginea posibilităţii măririi capacităţii de producţie a centralei nucleare sudice de la Dukovany. În prezent, 31% din consumul de energie electrică ceh este asigurat de către centralele nucleare. Cea de la Temelin cuprinde două reactoare de câte 1000 de megawaţi, iar cea de la Dukovany are patru reactoare de 440 de megawaţi.