Cercetările pe celulele stem

Panaceul celulelor stem embrionare a bântuit minţile înfierbântate ale cercetătorilor multă vreme. Mii şi mii de embrioni umani au fost distruşi până acum în laboratoarele lumii. Se pare că oamenii de ştiinţă rămân surzi la argumentul gravei imoralităţi pe care o implică acest tip de cercetare.

În viziune creştină, această imoralitate este egală cu păcatul de moarte. Totuşi, din 2007, tot mai mulţi oameni de ştiinţă îmbrăţişează un nou mod de cercetare a celulelor stem, pentru care nu mai e nevoie să se distrugă embrionii umani.

Celulele stem, denumite şi celule suşe, sunt celule universale ale organismului uman. Ele au un potenţial de a se dezvolta în mai multe tipuri de celule specializate sau în ţesut. Celulele stem, care se găsesc în organismul adultului - în grăsime, măduvă osoasă, creier, piele şi muşchi -, se numesc celule stem adulte. Celulele stem se găsesc, de asemenea, în placentă şi cordonul ombilical ale unui nou-născut, precum şi în dinţii de lapte ai copiilor. Prelevarea lor nu conduce la distrugerea sau la punerea în pericol a organelor sursă. Celulele stem, care se obţin din embrionii umani creaţi în laborator, embrioni donaţi sau produşi în exces în cadrul procedurilor de fertilizare in vitro, se numesc celule stem embrionare. Prelevarea acestor celule de la embrioni în vârstă de maximum 7 zile presupune distrugerea embrionilor. Unii oameni de ştiinţă, care au cerut finanţare publică pentru cercetarea celulelor stem embrionare, sunt de părere că celulele stem adulte ar fi inferioare primelor. Este interesant că, deşi mulţi cercetători laudă avantajele celulelor embrionare stem faţă de cele adulte, până în prezent, nu există nici un tratament cu aplicarea celulelor embrionare stem. Pe de altă parte, celulele stem adulte din măduva roşie a oaselor, numite şi hematopoietice, sunt singurele tipuri de celule stem folosite cu succes, încă din 1960, în tratarea unor boli cum ar fi leucemii, limfoame sau hemopatii maligne.

Să fie sau nu finanţate din bugetul public?

De la sfârşitul anilor â90 până în 2007, au existat dezbateri aprinse în Marea Britanie, Statele Unite, Australia, dar şi în alte mari ţări ale lumii, referitoare la imoralitatea pe care o implică cercetările pe embrionii umani. Eminenţi oameni de ştiinţă din toată lumea au cerut în comisii parlamentare din ţările lor finanţare pentru cercetarea celulelor stem embrionare umane. Fără o astfel de finanţare, declarau ei, copiii bolnavi vor muri. Alungaţi-vă neliniştile etice privind distrugerea embrionilor umani, căci noi vă vom oferi tratamente şi medicamente miraculoase. Multe guverne i-au ascultat şi au schimbat legile în favoarea acestui punct de vedere.

Noua descoperire, celulele iPS

Ce s-a întâmplat după aceea? La sfârşitul anului 2007, profesorii S. Yamanaka şi J. Thomson au reuşit să reprogrameze celule ale pielii în celule stem pluripotente induse (iPS). Noile celule au toate caracteristicile celulelor embrionare stem. Este un mod etic, necontroversat, deoarece nu distruge embrionii. Noile celule chiar au o durată de viaţă mare şi păstrează capacitatea de a forma toate tipurile de ţesut din organismul uman. Cercetătorii susţin că, într-o bună zi, celulele iPS vor fi utilizate pentru a înlocui celulele distruse sau pierdute din cauza diferitor boli, însă mai sunt multe de aflat până când o asemenea terapie va fi pusă în practică. Se ştie deja că celulele iPS de la pacienţii cu o boală moştenită vor oferi posibilităţi de a studia boli ca Parkinson sau boli psihice. Oamenii de ştiinţă vor programa celulele, aducându-le la starea lor embrionară, observându-le apoi cum se maturizează în laborator. În acest proces, ei vor putea observa defectele care duc la anumite boli. ("Time", 30 aprilie 2009)

Renunţarea tacită la cercetarea pe celulele stem embrionare

În scurt timp de la descoperirea lui Yamanaka şi Thomson, mai mulţi oameni de ştiinţă au abandonat cercetarea celulelor stem embrionare şi s-au dedicat cercetării celulelor stem pluripotente induse. Printre aceştia se află şi renumitul profesor Ian Wilmut, de la Universitatea din Edinbourg, director al Centrului Scoţian pentru Medicină Regenerativă, cercetătorul care a creat primul mamifer clonat, oaia Dolly. El a renunţat la licenţa acordată de guvernul britanic pentru clonarea umană în scop de cercetare şi s-a consacrat cercetării pe celulele iPS. Pentru el, în afară de toate consideraţiile etice, "această nouă pistă este mult mai eficace şi mult mai simplă" decât cercetarea pe celulele stem embrionare. Actualmente, între 200 şi 300 de laboratoare din lume lucrează deja pe celule iPS, deşi această descoperire a fost făcută abia în urmă cu trei ani. Profesorul Wilmut este convins că, "în 2-3 ani, potenţialul dezvoltat pe celulele iPS va fi atât de important, încât alte tipuri de cercetare vor înceta de la sine" ("Famille Chrétienne", 23-29 august 2009). Într-un interviu publicat pe site-ul Génétique.org, Ian Wilmut explica: "Înainte de descoperirea celulelor iPS, am încercat repetat să derivăm celule stem din embrionii produşi prin transferul unui nucleu celular al pacientului suferind de o maladie ereditară. Nimeni n-a reuşit să facă acest lucru. Însă, în prezent, metoda profesorului Yamanaka a demonstrat că acelaşi obiectiv poate fi atins, utilizând direct celulele somatice ale bolnavului. Există un avantaj terapeutic major prin descoperirea celulelor iPS: ele sunt identice din punct de vedere genetic cu pacientul, permiţând modelarea patologiilor şi cercetarea rapidă a medicamentelor pentru tratarea de jos în sus a simptomelor unei maladii. Există deja cam o sută de asemenea linii celulare pe care se poate lucra, fără a trebui să aşteptăm cinci ani ca să înţelegem maladiile. Tehnica clonării nu mai este o tehnică de actualitate. Aşa cum mi-am putut da seama din experimentele cu oiţa Dolly, clonarea cere un timp considerabil pentru obţinerea de celule stem. Mai mult, clonarea umană ar implica hiperstimularea ovariană la femei, ceea ce necesită supunerea lor unui tratament hormonal intensiv şi istovitor pentru a produce un mare număr de ovocite, ca, în final, să obţii câţiva embrioni clonaţi. Dacă ştiinţa oferă căi rapide, interesante şi eficace, sunt gata să le urmez".

Avantajele descoperirii

Un alt cercetător care a abandonat cercetarea celulelor stem embrionare umane este şi profesorul George Q. Daley, de la Universitatea Harvard. Argumentele sale au constituit, în urmă cu cinci ani, în SUA, vârful de lance în dezbaterile privind finanţarea de la bugetul public a cercetărilor pe celule embrionare stem. "Trebuie să sprijinim aplicarea absolut vitală ca importanţă a celulelor embrionare umane stem în cercetarea medicală", spunea el într-o comisie a Congresului american, în 2005. Afirma atunci că munca asupra acestor celule era atât de importantă, încât pur şi simplu nu trebuia amânată. Faptul că cercetările de ani buni nu conduseseră la nici un rezultat nu avea vreo importanţă pentru el atunci. În prezent, el şi-a transferat entuziasmul asupra alternativei etice şi necontroversate pe care o oferă celulele stem pluripotente induse. Din 2007, profesorul Daley a încetat campaniile pentru celulele stem embrionare umane. Într-un interviu recent acordat revistei "Nature Medicine", el susţine: "Odată ce Yamanaka a rezolvat această problemă, mi-am schimbat practic tot programul pentru avantajele acestei descoperiri". Într-un limbaj la fel de entuziast ca şi cel cu care îşi susţinea mărturia în faţa comisiei Congresului american, în 2005, profesorul Daley promovează astăzi celulele iPS: "Nu există nici un motiv să cred că nu vom avea celule iPS, care să nu funcţioneze la fel de bine ca şi celulele embrionare umane".