Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Cercetătorii nu sunt sprijiniţi de statul român

Cercetătorii nu sunt sprijiniţi de statul român

Data: 10 Martie 2008

▲ Potrivit unui studiu al Eurostat, România alocă foarte puţini bani pentru cercetare şi dezvoltare, 0,46% din PIB, ocupând penultimul loc în ierarhia ţărilor membre ▲ Suedia, Finlanda şi Germania au alocat cel mai mare procent din PIB pentru acest sector ▲

În anul 2006, Uniunea Europeană (UE 27) a alocat 1,84 procente din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cercetare şi dezvoltare, acelaşi procent ca şi în 2005. Potrivit Eurostat, în 2006, cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare în UE s-au ridicat la peste 210 miliarde de euro, comparativ cu 170 de miliarde de euro în 2000.

Ţările care au alocat cel mai mare procent din PIB pentru cercetare au fost Suedia (3,82% din PIB), Finlanda (3,45%), Germania (2,51%), Austria (2,45%) şi Danemarca (2,43%). La polul opus, cel mai puţin au alocat pentru cercetare în 2006 Cipru (0,42% din PIB), România (0,46%), Bulgaria (0,48%) şi Slovacia (0,49%).

Împreună, Germania (58 de miliarde de euro în 2006), Franţa (38 de miliarde de euro) şi Marea Britanie (32 de miliarde de euro) au alocat în anul 2006 aproximativ 60% din cheltuielile totale ale UE 27 pentru cercetare şi dezvoltare.

În perioada cuprinsă între 2000 şi 2006, ţările care şi-au crescut cel mai mult cheltuielile pentru cercetare sunt Austria (de la 1,91 la 2,45%), Estonia (0,61 la 1,14%) şi Cehia (1,21 la 1,54%). În cazul României, sumele pentru cercetare au crescut de la 0,37%, în 2000, la 0,46% din PIB, în 2006.

În 2006, cercetătorii şi inginerii reprezentau 4,8 procente din forţa totală de muncă din UE 27. Cel mai mare procent de cercetători şi ingineri se găsea în Belgia (7,9% din forţa de muncă), Irlanda (6,8%), Finlanda (6,7%), Suedia (6,5%) şi Danemarca (6,0%). Cel mai mic procent de cercetători şi ingineri se găsea în Portugalia (2,7%), Bulgaria, Austria şi Slovacia (toate cu 3% din forţa de muncă). În România, cercetătorii şi inginerii reprezentau în 2006 aproximativ 4% din forţa de muncă.

Cercetătorii români se revoltă

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Cercetare, Radu Minea, a făcut ieri greva foamei în faţa Palatului Cotroceni, declarând că va continua protestul cel puţin până mâine, când se va alătura sindicaliştilor din cercetare, care vor picheta sediile Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Cercetare a acuzat faptul că banii alocaţi cercetării „se deturnează către alte scopuri de ani buni“. „Ştiu unde se duc banii. Mulţi se duc pe criterii clientelare, pe grupuri de interese către universităţi. Am câteva documente care să poată demonstra cum se cheltuie banii“, a acuzat sindicalistul.