Guvernul va aproba, printr-o ordonanţă de urgenţă, cel mai probabil astăzi, 30 decembrie, o serie de măsuri fiscal-bugetare care vizează eficientizarea cheltuielilor statului şi scăderea deficitului,
Certificatul energetic al clădirilor devine obligatoriu la tranzacţii
Preţul apartamentelor din blocurile vechi ale Timişoarei ar putea scădea foarte mult din 2010, deoarece normele unionale prevăd că tranzacţiile imobiliare nu se vor mai putea face fără certificatul energetic al clădirii, potrivit lui Viorel Sasca, preşedintele Comisiei economice a Consiliului Judeţean Timiş, citat de Agerpres. „Există o lege potrivit căreia, din 2010, nu se vor mai putea tranzacţiona clădiri şi locuinţe vechi decât dacă se obţine certificatul energetic al clădirii. Pentru clădirile noi, prevederile se aplică din 2007, când legea a intrat în vigoare“, a spus Sasca. Potrivit acestuia, Emilia Mladin, preşedintele Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC), spune că fondul locativ construit are cel mai mare consum de energie, după industrie, în România şi cel mai mare consum în UE. Totodată, în cadrul UE se discută şi sancţiunile, care vor fi aprobate din ianuarie, acestea stipulând anularea oricărei tranzacţii imobliare care s-a efectuat fără existenţa acestor certificate. Probleme vor apărea mai ales la vânzarea apartamentelor din blocuri, deoarece auditarea se face pentru întreaga clădire, nu doar pentru apartamente individuale.