Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Charles al III-lea, în fața „fisurilor” din Regatul Unit și din Commonwealth
Regele Charles al III-lea, care a fost încoronat oficial sâmbătă la Westminster Abbey, a primit nu numai coroana unui regat britanic dezbinat, ci și conducerea unui Commonwealth în care curentul republican este tot mai puternic.
În Marea Britanie, liderii scoţieni şi galezi vor să renunţe la monarhie, în timp ce conducerea Irlandei de Nord este favorabilă reunificării cu Irlanda. Premierul scoţian Humza Yousaf, care este pro-independenţă, a fost prezent la încoronare, la fel şi premierul galez, Mark Drakeford, tot republican convins. La ceremonie a venit şi premierul Irlandei de Nord, Michelle O’Neill, deși partidul său, Sinn Fein, este antimonarhist.
Și organizațiile care militează pentru schimbarea formei de guvernământ în Marea Britanie au profitat de încoronare pentru a relansa dezbaterea asupra coroanei, mult timp umbrită de respectul de care se bucura regina Elisabeta a II-a. „Oamenii sunt mult mai dornici să asculte şi să se implice”, a declarat Graham Smith, directorul grupului Republic. Proporţia britanicilor pentru care monarhia este „foarte importantă” este de doar 29%, potrivit datelor Centrului Naţional de Cercetare Socială. Majoritatea o apără totuși, dar sprijinul este scăzut în rândul tinerilor.
Și în Commonwealth, o asociere de 53 de țări independente din care 14 îl au pe suveran ca șef al statului, apar tot mai multe „fisuri”. Australia ia în considerare renunțarea la monarhie, Barbados a făcut-o deja, iar Jamaica are în vedere organizarea în 2024 a unui referendum pentru a deveni republică.
Cu toate astea, Charles al III-lea, o „forţă a binelui”, va uni Commonwealth, este convins preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, notează AFP. (C.Z.)