Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Cine şi ce sunt grupurile G7 și G20
Țările lumii au diferite forme de a colabora și se asociază în funcție de afinități politice sau economice sau în jurul unui obiectiv comun. Cele mai industrializate ţări au înființat, în 1975, aș-numitul grup G7, compus din SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Japonia. Împreună, aceste țări, deși cuprind doar 14% din populația lumii, însumează 60% din PIB-ul mondial, iar deciziile pe care le iau au o influență reală pe subiecte globale, precum reducerea emisiilor de carbon sau combaterea terorismului. Uniunea Europeană este considerată al optulea membru al forumului, dar, nefiind un stat, nu apare în denumire și nu își asumă președinția rotativă.
Între 1997 și 2014, grupul a fost în formula G8, având în componență și Rusia. În 2014, după anexarea Crimeei, Rusia a fost exclusă din organizație. În 2022, Germania deține preşedinţia rotativă a G7, iar summitul anual se va desfăşura la Schloss Elmau, în Alpii Bavarezi, în perioada 26-28 iunie.
G20 este un grup mai larg de țări, axat tot pe decizii care țin de mersul economiei globale. A fost înființat în 1999 și include statele din G7, Uniunea Europeană, Rusia, China, Argentina, Brazilia, Mexic, India, Australia, Indonezia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud și Turcia, la care se adaugă Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. În cazul acestei asocieri internaționale, numeroase decizii sunt luate la nivel de miniștri de finanțe și șefi ai băncilor centrale. Ultimul summit G20 a avut loc în noiembrie anul trecut, la Roma.