Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ciolacu: Măsurile Guvernului vor reforma aparatul bugetar
Executivul a adoptat, luni, forma finală a proiectului de lege privind „oprirea risipei bugetare”, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale. Proiectul a fost supus la vot aseară, prin procedura asumării răspunderii, în ședința comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Potrivit Consiliului Economic şi Social (CES), măsurile de reducere a cheltuielilor propuse de Guvern sunt neconvingătoare şi vor avea efecte negative asupra economiei.
Faţă de forma lansată în consultare săptămâna trecută de către Ministerul Finanţelor, au fost adoptate o serie de modificări la proiectul de lege. Acestea vizează bonurile de masă, TVA pentru biletele la spectacole şi evenimente sportive, precum şi impozitul pentru companiile mari, care va rămâne la 16% din profit, dar nu mai puţin de 1% din cifra de afaceri.
„Bonurile de masă vor fi acordate ca şi până acum, însă Ministerul de Finanţe are termen o săptămână pentru a propune Executivului un proiect de ordonanţă de urgenţă care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuţie a bonurilor de masă. De asemenea, taxa pe valoarea adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale şi sportive va fi de 9%”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, după ședința de Guvern.
Pentru instituţiile de cultură cu mai puţin de 50 de angajaţi, decizia de comasare va fi a autorităţilor locale. A fost eliminat pragul de 2,5% din bugetul autorităţilor locale cu care acestea pot finanţa evenimente culturale, sportive sau recreative.
România „nu îşi mai permite” facilităţi şi „privilegii” de 75 de miliarde de lei plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei anual, care reprezintă 15% din PIB, a motivat premierul Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de luni a Executivului, necesitatea adoptării măsurilor fiscal-bugetare. El a respins afirmațiile conform cărora măsurile propuse de Guvern ar aduce „austeritatea” și a spus că va fi implementată „cea mai ambiţioasă” reformă a aparatului bugetar de după Revoluţie.
Ciolacu a arătat, într-un interviu acordat luni seară unui post de televiziune, că sistemul bugetar din ţara noastră este unul „ceauşist, comunist”. El a dat ca exemplu Ministerul Transporturilor, care are peste 50 de instituţii în subordine.
„Ministerul Transporturilor nu poate să mai continue cu cele 53 de autorităţi şi o să vedeţi că domnul ministru Grindeanu va veni cu o reorganizare a ministerului. E normal să se întâmple acest lucru. (...) Nu e problemă că rămâne lumea pe drumuri. Există viaţă şi în zona privată, şi eu am lucrat în zona privată, nu am avut nici o problemă. Avem un sistem bugetar ceauşist, comunist. În 2023. Nu mai putem. Avem reforme în PNRR. (...) Eu nu pot să îmi permit să se blocheze toate fondurile europene. Vorbim de 70 de miliarde de euro. Fără ele România este distrusă. Ne întoarcem în trecut cu 30 de ani”, a susţinut premierul. (C. Z.)