Civilizaţia rurală în lumea muzeelor

Păstrarea fiinţei unui popor se poate realiza prin credinţă, cultură şi tradiţii. Dimitrie Gusti şi Horia Bernea pot fi pomeniţi drept deschizători de drumuri şi întemeietori de lăcaşuri muzeale, locuri unde se păstrează în formă pură spiritualitatea neamului românesc.

În 1936 lua fiinţă la Bucureşti, în Parcul Herăstrău, unul dintre primele muzee etnografice în aer liber din România şi din lume: Muzeul Satului. Deschiderea oficială a muzeului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea.

La început, respectiv între 1936 şi 1940, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" dispunea de 33 de complexuri autentice transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodăreşti, o biserică (din Dragomireşti, jud. Maramureş), troiţe, instalaţii tehnice şi fântâni. În prezent, expoziţia permanentă cuprinde 121 de complexuri distincte, totalizând 338 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează 53.828 de obiecte. Între monumentele recent transferate în muzeu se află biserica din Timişeni - Gorj, un monument construit în anul 1773.

Muzeul deţine şi un bogat fond documentar. Acest fond este alcătuit din colecţii de manuscrise, studii, schiţe, desene, relevee, planşe, clişee pe sticlă, filme, negative alb-negru şi color, fotografii. În fiecare an aici se organizează Târgul Meşterilor Populari, Tabăra de creaţie "Vara pe uliţă", Festivalul obiceiurilor de iarnă "Florile dalbe". În acest an, între 17 şi 20 mai, muzeul sărbătoreşte timp de patru zile împlinirea a 76 de ani de la înfiinţare.

Orarul pentru vizitarea expoziţiei în aer liber: luni - duminică: 9:00-17:00. Taxa de intrare este: adulţi - 6 lei, pensionari - 3 lei, elevi şi studenţi - 1,5 lei. Au acces gratuit preşcolarii, veteranii, elevii şi studenţii cetăţeni români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român. În ziua de 1 mai, Muzeul Satului va putea fi vizitat între orele 9:00 şi 18:00. Biletul de intrare este valabil întreaga zi.

Muzeul spiritualităţii româneşti

Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de regele Carol I, Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială. Muzeul a funcţionat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea "neo-românească" a Muzeului de la Şosea.

După cel de-al Doilea Război Mondial, evitând la limită să devină cazarmă a "armatei eliberatoare", clădirea se va transforma, începând cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, al Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel de omagiu muzeal adus preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Colecţiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea Palatului Ştirbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România, iar apoi, îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aştepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

După Revoluţia din 1989, pe 5 februarie 1990, ministrul culturii Andrei Pleşu face un nou act întemeietor numindu-l pe pictorul Horia Bernea director al (re)înfiinţatului Muzeu al Ţăranului Român.

Muzeul Ţăranului Român nu este un "muzeu etnografic" în sensul clasic al cuvântului. Muzeul Ţăranului Român este muzeul unei spiritualităţi româneşti ce tinde să se integreze în universalitate.

Prin expoziţiile temporare şi colecţiile sale vechi, dar şi recente, prin târgurile sale deja tradiţionale şi promovarea "produselor ţăranului român", prin activităţile sale cu copiii şi, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acţiunilor sale culturale (lansări de carte şi dezbateri, concerte, filme antropologice şi colocvii), Muzeul Naţional al Ţăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.

În sala de oaspeţi poate fi vizitată până pe 29 aprilie 2012 expoziţia "Frumoasele straie ţărăneşti ale doamnelor de la oraş" avându-l ca autor pe fotograful Peter Jacobi. (Corneliu Ciocan)