Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Clădirea simbol a Americii
Empire State Building este pe primul loc pe lista construcțiilor preferate ale Americii, depăşind alte repere arhitecturale precum Casa Albă, Golden Gate din San Francisco sau Catedrala din Washington, potrivit Institutului American al Arhitecţilor. Este un zgârie-nori realizat în stilul Art Deco, amplasat în Manhattan, New York. A fost construit în doar 1 an și 45 de zile, într-un ritm de patru etaje pe săptămână, fiind inaugurat la 1 mai 1931 de președintele Herbert Hoover. A costat, în acea vreme, circa 41 de milioane de dolari, echivalentul sumei de 572 de milioane de dolari în banii de azi. Aproape imediat, clădirea a devenit o atracţie internaţională, mai ales după lansarea, la 2 martie 1933, a filmului „King Kong”, în care Empire State este filmat în prim-plan. Legendara construcţie are 102 etaje și 381 de metri înălţime. Antena adaugă încă 62 de metri, înălţimea totală ajungând la 443 de metri. Între anii 1931 şi 1970, a deţinut recordul de cea mai înaltă clădire din lume, în prezent fiind pe locul 49 în clasament. Începând din februarie 1978, găzduiește un maraton care presupune urcarea a peste 1.500 de trepte până în vârf. În 2009, a început modernizarea energetică a edificiului. Lucrările au costat 65 de milioane de dolari, iar clădirea este alimentată în prezent cu energie eoliană. În octombrie 2019, a fost redeschis observatorul de la etajul 102, după renovări care au durat zece luni. Acesta permite acum o vedere de 360 de grade de pe acoperişul celebrei clădiri.