Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Coeficientul 1 de salarizare din Legea unică va fi de 600 de lei
▲ Sindicaliştii sunt de părere că salariul minim trebuie să crească în mod gradual şi că salariile aflate în partea de jos a grilei trebuie să fie majorate pentru a ajunge din urmă salariile mari din sistemul bugetar ▲ Sindicaliştii din învăţământ s-au arătat nemulţumiţi de ultima formă a proiectului de lege, care, în condiţiile unui salariu minim brut de 600 de lei, ar genera scăderi salariale între 6% şi 12% pentru toate cadrele didactice ▲
Coeficientul 1, care reprezintă referinţa pentru toate salariile din grila Legii unitare de salarizare în sistemul bugetar, va rămâne cel mai probabil 600 de lei, miniştrii urmând să decidă între două variante de grilă, prima în care coeficienţii scad cu 40% şi a doua cu o reducere de peste 50%. „Indiferent pe ce variantă se va merge, salariile nu pot creşte anul viitor, întrucât nu există resurse economice. Probabil se va decide în favoarea menţinerii coeficientului 1 la nivelul de 600 de lei, iar dacă patronatele vor fi de acord cu creşterea salariului minim, această decizie va afecta doar veniturile din mediul privat“, a declarat, pentru NewsIn, o sursă guvernamentală. „Practic, Guvernul va avea de ales între varianta propusă de Ministerul Muncii la sfârşitul lunii iunie, în care coeficienţii din grila de salarizare erau scăzuţi cu circa 40% faţă de varianta convenită cu sindicatele, şi proiectul rezultat în urma analizei Ministerului de Finanţe, în care coeficienţii scădeau cu peste 50%“, a adăugat oficialul. În ultima formă a proiectului Legii unitare de salarizare, obţinut de NewsIn la finalul săptămânii trecute, preşedintele României rămânea singurul demnitar aflat pe cea mai înaltă treaptă de salarizare, cu coeficient 15, în timp ce şefii din Justiţie şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului coborau pe o treaptă inferioară, cu indemnizaţii reprezentând 14,5 salarii minime pe economie. Sindicaliştii din învăţământ s-au arătat nemulţumiţi de ultima formă a proiectului de lege, care, în condiţiile unui salariu minim brut de 600 de lei, ar genera scăderi salariale între 6% şi 12% pentru toate cadrele didactice din sistemul preuniversitar, a declarat secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu. Membrii comisiei mixte Ministerul de Finanţe-Ministerul Muncii, miniştrii şi membri ai coaliţiei care sunt interesaţi de subiectul Legii salarizării unitare se află în discuţii la Guvern, pentru a evalua ultima formă a proiectului înaintea întâlnirii cu partenerii sociali. Sindicatele nu sunt de acord cu îngheţarea salariului minim Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a spus că termenul de 2 septembrie pentru finalizarea proiectului Legii unitare de salarizare în sistemul bugetar este nerealist, deoarece sunt multe divergenţe în ultima formă a acestuia, şi că nu este de acord cu îngheţarea salariului minim în 2010. „Trebuie stabilit un coeficient mediu ponderat pe fiecare ordonator de credite în parte, iar stabilirea coeficienţilor trebuie să ţină cont de ţinta convenită iniţial ca salariul minim să ajungă la 50% din salariul mediu în 2014. Termenul de 2 septembrie stabilit pentru finalizarea acestui text este nerealist, întrucât proiectul are multe divergenţe şi nu rezolvă stabilirea unui raport echitabil între diferite categorii de bugetari“, a spus Hossu. Liderul sindical a mai precizat că ultima variantă a proiectului Legii unitare nu rezolvă nici problemele stabilite iniţial de sindicate şi reprezentanţii Guvernului şi „nu respectă cele nouă principii convenite“. Salariul minim trebuie să crească gradual Hossu a adăugat că salariul minim trebuie să crească în mod gradual şi că salariile aflate în partea de jos a grilei trebuie să fie majorate, pentru a ajunge din urmă salariile mari din sistemul bugetar. Liderii celor cinci confederaţii sindicale şi reprezentanţii patronatelor vor continua să discute cu membrii cabinetului Boc ultima variantă a proiectului Legii unitare de salarizare în sistemul bugetar, după ce luni seară reprezentanţii Executivului au discutat mai mult de cinci ore pe marginea salariilor pentru angajaţii din sectorul public. România s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să finalizeze până la 30 octombrie Legea unitară de salarizare în sistemul bugetar, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2010.