Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Comerţul direct de la producătorul local va fi reglementat
Ministerul Economiei, Antreprenoratului şi Turismului a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care va fi legalizat modelul de afaceri „from-farm-to-fork” (direct de la fermă la furculiţă, fără intermediari), extins în Europa, dar considerat până acum ilegal în România de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, după cum a precizat ministrul de resort, Claudiu Năsui, citat de Agerpres.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de OUG, în ultimii ani la nivelul Europei s-a dezvoltat un model inovativ, numit REKO, de desfacere şi vânzare a produselor direct de la producătorul local la consumator prin intermediul unor platforme electronice online, reţele sociale, aplicaţii etc. Acolo, consumatorii interesaţi plasează comenzi sub forma unor mesaje/comentarii, care exprimă acordul de voinţă în sensul cumpărării, urmând ca livrarea şi plata să aibă loc ulterior.
Şi în România a prins teren tipul acesta de desfacere a produselor în special anul trecut în perioada stării de urgenţă, când producătorii locali nu mai făceau faţă comenzilor.
Totodată, ordonanţa va elimina anumite obligaţii care birocratizează excesiv sau îi descurajează pe antreprenori.
„Eliminăm obligaţia de a face un curs inutil de vânzător pentru oamenii care vor să facă vânzare. Eliminăm şi birocraţia de care era nevoie la soldarea sau lichidarea stocurilor, precum şi interdicţia de a face mai mult de două soldări pe an. O economie este cu atât mai sănătoasă cu cât permite concurenţa pentru cele mai bune produse şi pentru cele mai mici preţuri”, a mai precizat ministrul Năsui.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului aşteaptă propuneri şi opinii pe acest subiect timp de 10 zile. (O. N.)