Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Comisia Europeană a aprobat Master Planul de Transport
Comisia Europeană a acceptat varianta finală şi revizuită a Master Planului General de Transport (MPGT), documentul strategic ce defineşte şi prioritizează investiţiile în infrastructura României pe următorii 15 ani. România îşi propune ca în următorii 15 ani să construiască peste 1.200 de kilometri de autostradă, 1.900 de kilometri de drum expres, drumuri Transregio şi Transeuro, dar şi variante ocolitoare, valoarea estimată a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere fiind de peste 26 miliarde de euro. Acestora li se adaugă alte investiții în sectoarele feroviar, aerian și naval. Totuşi, pentru a realiza acest obiectiv, România trebuie să ia anumite decizii privind cheltuirea banilor publici întrucât infrastructura nu poate fi construită doar cu bani de la bugetul de stat şi fonduri europene, ci vor fi necesare şi împrumuturi. Potrivit Comisiei Europene, există un scenariu optimist, în care România va avea posibilitatea să construiască şase autostrăzi şi trei drumuri expres „dacă va exista o disciplină fiscală”, fiind în acelaşi timp bani şi pentru finalizarea şantierelor deschise. Scenariul pesimist presupune ca investiţiile să fie finanţate doar din fonduri de la buget şi bani europeni, însă sumele acestea vor fi suficiente doar pentru construirea şoselei de mare viteză Sibiu / Piteşti, a drumului expres Ploieşti – Bacău, a centurii de sud a Capitalei şi pentru finalizarea şantierelor care sunt deschise în acest moment. (Oana Nistor)