Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Companiile îşi plătesc cu întârziere facturile
Potrivit unui studiu realizat de compania Horváth & Partners asupra riscului comercial pe piaţa din România, majoritatea companiilor îşi evaluează clienţii înainte de a intra într-o relaţie contractuală, stabilitatea financiară şi comportamentul de plată din trecut cântărind foarte mult în decizia finală. Studiul mai evidenţiază practica firmelor de a plăti cu întârziere facturile către furnizori.
Peste 70% dintre firmele din România consideră setarea unor limite de credit şi solicitarea de garanţii ca fiind măsurile cele mai importante în protejarea faţă de riscul de neplată, potrivit unui studiu realizat de compania Horváth & Partners asupra riscului comercial pe piaţa din România. De asemenea, peste 60% din companiile respondente evaluează clienţii înainte de a intra într-o relaţie contractuală cu aceştia. În evaluare, cei mai importanţi factori care cântăresc în luarea deciziei finale sunt comportamentul de plată din trecut, stabilitatea financiară, profitabilitatea clientului. Studiul indică, de asemenea, disponibilitatea companiilor de a fixa termene de plată pentru perioade cât mai mari. Astfel, 36% dintre ele oferă un termen de plată mai mare de 30 de zile, 29% păstrează acest termen între 15 şi 30 de zile, la 23% se fixează un termen între 5 şi 15 zile şi doar 12% în mai puţin de 5 zile. Potrivit studiului, 22% dintre companii nu efectuează nici o verificare, iar 16% realizează această evaluare din punct de vedere nefinanciar. Capacitatea de a dispune de lichidităţi în detrimentul creditării sunt premisele pentru optimizarea structurală a capitalului de lucru şi constituie un avantaj competitiv, afirmă autorii studiului, care atrag atenţia că termenul mediu în care companiile din România recuperează creanţele este de 78 de zile. Studiul evidenţiază practica firmelor de a plăti cu întârziere facturile către furnizori, perioada de întârziere putând atinge 208 zile pentru industria farmaceutică şi în cea a telecomunicaţiilor, creanţele fiind colectate şi ele cu dificultate în cele două sectoare, după 110, respectiv 96 de zile. În companiile din România, marfa rămâne pe stoc în medie 32 de zile, ceea ce constituie o altă sursă de blocare a lichidităţii. Studiul, desfăşurat de Horváth & Partners în parteneriat cu compania Valoris, a fost realizat pe un eşantion bazat pe datele de la 300 de companii din România. "Din experienţa noastră pe piaţa din România, sub 20% dintre companii efectuează această evaluare, printre motive enumerându-se lipsa accesului la datele financiare, îngreunarea începutului relaţiei comerciale, riscul pierderii clientului, conflict intern între vânzări şi departamentul financiar-contabil". (Aura Cadiş, managing consultant în cadrul Horváth & Partners)