Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Competiţie strânsă în alegerile parlamentare din Marea Britanie
Alegerile parlamentare programate în Marea Britanie pe 6 mai sunt marcate de o cursă strânsă între liderul conservator, David Cameron, premierul laburist, Gordon Brown, şi liberal-democratul Nick Clegg. În mod tradiţional, liderul formaţiunii care acumulează cele mai multe locuri în Camera Comunelor devine şi premier. "Cu toate acestea, pentru prima dată din 1974, scrutinul riscă să conducă la formarea unui "Parlament suspendat", dat fiind că este foarte posibil faptul ca nici una dintre cele trei formaţiuni să nu obţină o majoritatea absolută, după ce tradiţionala luptă dintre laburişti şi conservatori a fost modificată prin intrarea în cursă a liberal-democraţilor", comentează Agenţia Mediafax. Analiştii politici iau în considerare trei scenarii posibile: o victorie la limită a conservatorilor, care ar oferi posibilitatea unei alianţe cu liberal-democraţii sau cu alte partide mici; o victorie la limită a laburiştilor, care ar deschide însă calea unei alianţe cu liberal-democraţii, şi o majoritate absolută a conservatorilor, care ar forma singuri guvernul. "David Cameron, 43 de ani, tipul aristocratului conservator, se prezintă drept un campion al conservatorismului modern. Gordon Brown, în vârstă de 59 de ani, susţine că este persoana potrivită pentru a conduce reformele necesare pentru reducerea deficitului bugetar care pune în pericol relansarea economică a ţării, iar Nick Clegg, 43 de ani, telegenic, poliglot şi eurofil, este candidatul care ar putea deranja echilibrul celor două partide care conduc Marea Britanie de 31 de ani", comentează Agenţia Mediafax. Liderul liberal-democrat mizează pe atragerea electoratului după recesiunea gravă, conflictele din Irak şi Afganistan, precum şi scandalul cheltuielilor parlamentarilor.