Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Conceptul de „limba română“, interzis de autorităţile găgăuze
La sfârşitul săptămânii trecute, Adunarea Populară a Găgăuziei a decis să interzică pe teritoriul regiunii autonome termenii de „limba română“, „literatura română“ şi „istoria română“. Interdicţia urmează să fie aplicată în toate instituţiile de stat, inclusiv în şcolile de pe teritoriul Unităţii Teritorial-Administrative Găgăuzia.
Potrivit Agerpres, decizia a fost luată făcând trimitere la prevederile Constituţiei, potrivit cărora limba de stat în Republica Moldova este cea „moldovenească“. „În Constituţie este scris clar - limba de stat a Moldovei este limba moldovenească. Noi nu putem studia istoria unui stat vecin. Noi trebuie să studiem istoria Moldovei şi limba moldovenească“, a declarat başcanul (guvernatorul) Găgăuziei, Mihail Formuzal. Adjunctul său, Nicolai Stoianov, a declarat că aceste modificări vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.
Unitatea Teritorial-Autonomă Gagauz Yeri (Găgăuzia) are o populaţie de circa 155.000 persoane (aproximativ 4% din populaţia R. Moldova, fără regiunea transnistreană), dintre care peste 80% sunt găgăuzi (populaţie ortodoxă, de origine turcă). Găgăuzia are propriul guvern (comitetul executiv) şi parlament (adunarea populară) şi este condusă de un başcan (guvernator), şeful puterii executive. În regiune se vorbesc trei limbi oficiale: rusa, găgăuza şi, mai puţin, româna.