Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Condiții de creditare neschimbate pentru perioada următoare
Banca Naţională a României realizează trimestrial un sondaj în rândul primelor 10 bănci ca pondere pe piaţa creditării pentru a evalua tendințele care se conturează în privința condițiilor de acordare a unui împrumut sau privind numărul de cereri de creditare. Potrivit ultimului astfel de sondaj, după perioada dificilă de anul trecut, băncile se așteaptă la o revenire şi impulsionare a creditării, iar condițiile pentru cei care solicită un împrumut imobiliar sau de consum sunt neschimbate sau ușor relaxate.
„După înăspririle din anul precedent, determinate de şocul provocat de pandemia de COVID-19, instituţiile de credit au menţinut relativ constante standardele de creditare în primul trimestru al anului 2021, atât pe palierul companiilor nefinanciare, cât şi în cazul împrumuturilor destinate populaţiei”, relevă rezultatele Sondajului privind creditarea companiilor nefinanciare şi populaţiei, mai 2021, realizat de Banca Națională a României.
Pe baza aprecierilor băncilor autohtone, se conturează semnale care indică un trend ascendent în privința creditării, cererea de împrumuturi menţinându-se constantă sau chiar fiind în creștere în cazul populaţiei.
Standardele de creditare nu au înregistrat modificări importante în primul trimestru al anului 2021, instituţiile de credit raportând în unanimitate menţinerea condiţiilor de creditare în cazul împrumuturilor populației destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri. În ceea ce priveşte împrumuturile de consum, 81% din băncile respondente au păstrat standardele de creditare nemodificate, în timp ce circa 19% dintre acestea au semnalat relaxarea lor într-o anumită măsură.
Pentru perioada următoare (T2/2021), se așteaptă preponderent păstrarea neschimbată a condițiilor pentru împrumuturile imobiliare (79% dintre bănci), în timp ce 21% mizează pe relaxarea acestora. Și în cazul împrumuturilor de consum, majoritatea băncilor autohtone consideră că standardele de acordare a creditelor se vor menţine aceleași (circa 66% pentru total credit de consum, 86% în cazul creditelor de consum cu ipotecă şi 66% pentru cardurile de credit şi creditele de consum fără garanţie ipotecară), restul instituţiilor bancare previzionând relaxarea moderată a condiţiilor.
Pe de altă parte, Banca Naţională a României anticipează o „traiectorie relativ mai înaltă a ratei anuale prognozate a inflaţiei pe parcursul următorilor doi ani”, în condiţiile în care aceasta este din nou revizuită sensibil în sens ascendent pe termen scurt şi în mai mică măsură pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecţiei.
„Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să urce vizibil peste limita de sus a intervalului ţintei în semestrul II din 2021. (…) În debutul anului viitor, rata anuală a inflaţiei este însă anticipată să revină, dar să şi rămână ulterior în jumătatea superioară a intervalului“, se arată într-un comunicat de presă al BNR. (C. Z.)



.jpg)