Noua lege a sănătăţii, care va intra în dezbaterea Parlamentului în februarie-martie anul viitor, ar putea include şi o creştere a contribuţiei la sistemul public de sănătate.
În condiţiile în care finanţarea sistemului „rămâne o problemă“, ministrul sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că nu exclude o creştere uşoară a contribuţiei publice, cu unul sau două procente. „Există discuţii generale privind modificarea contribuţiei. Pentru a avea o contribuţie corectă, ar trebui să ne întoarcem măcar la 6-7 la sută, cum era înainte. Dar aceasta este o discuţie generală, iar decizia este una politică. Ar aduce câteva sute de milioane de lei în plus. Nu ar fi impact mare pe personă, dar pentru sistem ar fi mare“, a subliniat Raed Arafat.
Se caută soluţii pentru creşterea veniturilor medicilor
Ministrul sănătăţii a mai declarat că, în noua lege a sănătăţii, se va avea în vedere şi posibilitatea creşterii veniturilor medicilor. „Se caută soluţii pentru banii medicilor. În noua lege, prin independenţa spitalelor, îi pot plăti după performanţă (...) Intenţionăm să deschidem şi recunoaşterea automată a calificărilor din SUA, Canada sau Israel. Sunt români care vor de ani de zile să revină“, a explicat Raed Arafat. Potrivit ministrului, pentru creşterea veniturilor medicilor ar mai fi o soluţie, respectiv “să li se permită ca, în spitalele publice în care îşi desfăşoară activitatea, să consulte după program persoane private“.
Reţeta electronică va diminua fraudele
Reţeta electonică şi cardul de sănătate sunt “lucruri normale în orice sistem sanitar din Uniunea Europeană“, care se aplică mai întâi experimental, apoi devin obligatorii, a mai spus ministrul sănătăţii, Raed Arafat. „Recent, cineva mi-a spus că pe un singur CNP au fost prescrise 40 de mii de tablete dintr-un medicament. Reţeta şi cardul care vor fi introduse, mai întâi experimental, va trebui să limiteaze, să reducă anumite aspecte de fraudă“, a spus ministrul sănătăţii. Raed Arafat a precizat că orice sistem sanitar are un program de monitorizare electronic. „Unii nu au vrut, poate pentru că era ceva nou, alţii, poate pentru că se tem de fraudă. Toate statele UE au sistem monitorizat pentru reţetă şi card“, a mai spus ministrul sănătăţii. Trecerea completă la noul sistem este prevăzută pentru 1 ianuarie 2013, când prescrierea şi eliberarea medicamentelor compensate se vor face exclusiv electronic. (Bogdan Cronţ)